Noul preşedinte american Donald Trump anunţă că Statele Unite urmează să vândă avioane de luptă de tip F-35 Indiei, într-o conferinţă de presă comună cu premierul indian Narendra Modi la Casa Albă, scrie digi24.ro.

„Începând din acest an, ne vom creşte vânzările militare către India cu câteva miliarde de dolari. Ne pregătim să furnizăm Indiei avioane de luptă (de tip) F-35”, a anunţat joi Donald Trump, relatează AFP, potrivit news.ro

Cele două ţări au convenit să lanseze negocieri în vederea reechilibrării balanţei lor comerciale. 

„Azi deficitul comercial american cu India este de aproape 100 de miliarde de dolari, iar premierul Modi şi cu mine am convenit să începem negocieri pentru a remedia această disparitate veche”, a anunţat Donald Trump. 

„Echipele noastre vor lucra să încheie foarte curând un acord comercial reciproc avantajos”, a confirmat Narendra Modi. 

India este cel mai mare cumpărător de arme din Rusia, reprezentând circa 20% din comenzile actuale ale Moscovei. New Delhi nu a condamnat în mod explicit invazia rusă în Ucraina. Prim-ministrul indian Narendra Modi a îndemnat la dialog şi diplomaţie pentru soluţionarea acestui conflict, care durează deja de 12 luni.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.