După postarea de aseară de pe platforma sa Truth Social, Donald Trump a continuat atacurile la adresa lui Volodimir Zelenski. Liderul american a repetat mesajul scris anterior în care îl numește un, dictator, care nu vrea să organizeze alegeri. Trump l-a acuzat pe Zelenski că l-a tratat nepoliticos pe secretarul american al Trezoriei atunci când a venit la Kiev să discute despre acordul cu zăcămintele ucrainene în schimbul ajutorului american.
Într-un discurs ținut la Miami, Donald Trump și-a reluat declarațiile, postate pe rețele, numindu-l pe Volodimir Zelenski un comic cu un succes modest și un dictator, care potrivit lui a convins SUA să ofere ajutor financiar Ucrainei.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Un dictator fără alegeri, Zelenski mai bine s-ar mișca repede sau nu va mai avea o țară. Între timp, negociem cu succes încheierea războiului cu Rusia, lucru pe care toți îl recunosc că doar „Trump” și Administrația Trump îl pot face. Gândiți-vă la asta, un comediant cu un succes modest, Volodimir Zelenski, a convins Statele Unite ale Americii să cheltuie 350 de miliarde de dolari, să intre într-un război care nu putea fi câștigat, care nu trebuia să înceapă niciodată.”
Trump a mențioant că Ucraina este obligată să întoarcă cele 350 de miliarde de dolari oferiți de administrația Biden.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Acest război este mult mai important pentru Europa decât este pentru noi. Avem un ocean mare, frumos, care ne separă. În plus, Zelenski recunoaște că jumătate din banii pe care i-am trimis lipsesc. El mi-a spus că nu știe unde sunt.”
În noua serie de atacuri la adresa liderului de la Kiev, Trump a adus acuzații potrivit cărora secretarul american al Trezoriei a fost tratat nepoliticos în timpul vizitei sale în țara vecină.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Scott Bessent s-a dus de fapt acolo şi a fost tratat destul de nepoliticos, pentru că, în esenţă, i-au spus nu şi Zelenski dormea şi nu era disponibil să-l întâlnească.”
Mai mult, Trump susține că Zelenski putea veni oricând la negocierile dintre SUA și Rusia privind opțiunile de încheiere a războiului din Ucraina, care au avut loc marți la Riad. O declarație similară a avut și Vladimir Putin.
Vladimir PUTIN, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI RUSE: „Nimeni nu exclude Ucraina din procesul de negociere. De aceea nu trebuie de reacționat așa la dialogul SUA-Rusia.”
Comentând recentele declarații ale lui Donald Trump, consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Mike Waltz a vorbit despre o „escaladare a retoricii” și despre o „rezistență” față de încheierea unui acord privind valorificarea bogățiilor minerale ucrainene. La rândul său, vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance, l-a atenționat pe președintele ucrainean să nu îl critice public pe Donald Trump.

