Șoferii scot și mai mulți bani din buzunar pentru carburanți. Motorina s-a scumpit cu 60 de bani pe litru. Și benzina are un preț mai mare. Astfel, un litru trece de pragul de 33 de lei. Lanțul scumpirilor nu se oprește aici, avertizează unii experți.
ÎNCĂ UN DOSAR PE ROL PENTRU PLATON
Un nou dosar în care este vizat Veaceslav Platon va fi examinat de instanță. Procuratura Anticorupție anunță că a trimis în judecată cauza penală în care acesta este acuzat că ar fi obținut ilegal peste 43 la sută din acțiunile unei bănci comerciale, printr-o schemă.
CINCI RĂNIȚI ÎNTR-UN ACCIDENT
Cinci persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau a derapat de pe traseu. În vehicul erau 20 de oameni, de patru ori mai mulți decât numărul de pasageri permis.
TRUMP SCANDALIZEAZĂ DIN NOU
Donald Trump scandalizează din nou opinia publică. Promite câte 5 mii de dolari fiecărui adult american dacă republicanii câștigă alegerile. Ar avea nevoie de peste un miliard de dolari, arată un calcul rapid.

