Tranșa ratată din parte Fondului Monetar Internațional nu va afecta bugetul statului. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care dă asigurări că discuțiile cu reprezentanții FMI vor continua, iar colaborarea va fi reluată anul următor. Între timp, experții subliniază necesitatea reluării cât mai rapide a negocierilor și a îndeplinirii condițiilor restante.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA: „Noi cu FMI avem o relație de mulți ani, vom continua dialogul chiar dacă această tranșă nu a venit. Noi am găsit...
- De ce am ratat această tranșă?
- Trebuie să-i întrebăm pe ei ce nu le-a plăcut. Ei vin acum în decembrie, să vină și să ne spună.”
Președintele Parlamentului a declarat că această situație nu va afecta imaginea țării pe plan internațional.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA: „A fost un împrumut de la francezi, plus am avut venituri suplimentare pe care le-am colectat. Adică e acoperit din punct de vedere financiar. Cu FMI trebuie să discuți.
-Cine nu a discutat?
-Noi am discutat și am spus... Nouă ni se spunea spre exemplu că nu e bine să majorați salariile, dar noi am spus că e bine.”
Și deputata PAS, Victoria Belous, care a fost ministru al Finanțelor în Guvernul Recean, spune că bugetul țării nu va avea de suferit.
Victoria BELOUS, DEPUTAT PAS: „Noi nu am ratat, ei nu sunt granturi, sunt o sumă de creditare. Am luat banii de la UE, respectiv nu a apărut necesitate să debursăm cealaltă sumă. Bine, au fost și careva acțiuni care urmează de făcut. Noi o să continuăm în continuare discuția.”
De cealaltă parte, experții economici atenționează că cei de la Chișinău trebuie să înceapă cât mai curând o nouă rundă de negocieri cu FMI și să îndeplinească condițiile restante.
Mihaela SIRIȚANU, EXPERT WATCHDOG.MD: „Dacă ei se vor autosesiza și vor începe discuțiile cu FMI pentru a determina un nou program, atunci lucrurile se vor calma relativ în următoarele luni. Dacă e o perioadă mai îndelungată atunci vorbim despre alte probleme. Ne dorim ca autoritățile să conștientizeze faptul că suntem repetenți la niște reforme.”
Sirițanu explică - condițiile neîndeplinite de Chișinău sunt de ordinul unor reforme structurale.
Mihaela SIRIȚANU, EXPERT WATCHDOG.MD: „Dotarea corespunzătoare a Procuraturii Anticorupție, despre consolidarea independenței și transparenței Băncii Naționale, despre revizuirea și modernizarea admnistrației fiscale și auditului intern.”
Despre faptul că Republica Moldova a ratat o tranșă importantă de finanțare din partea Fondului Monetar Internațional, în valoare de aproape 3 miliarde de lei s-a aflat zilele trecute. În timp ce experții economici susțin că fondurile nu au fost debursate din cauza relațiilor tot mai reci dintre autoritățile de la Chișinău și FMI, dar și a gestionării deficitare a banilor publici, responsabilii de la Guvern au spus că situația este sub control și că lipsa banilor de la FMI nu va afecta bugetul țării.
