Președintele țării, Maia Sandu, premierul Alexandru Munteanu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au fost la Palatul Național pentru a-și lua simbolic rămas bun de la Ilie Ilașcu.
Oficialii au venit cu flori pentru a-i aduce un omagiu fostului deputat și senator.
Alexandru MUNTEANU, PREMIERUL RM: „Ne luăm rămas-bun de la eroul nostru – Ilie Ilașcu, omul care şi-a pus viaţa în slujba Independenţei și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Cu capul sus, chiar dacă a fost amenințat și torturat, Ilie Ilașcu a apărat cu demnitate identitatea noastră națională și dreptul sfânt de a fi liberi. Este important să-i onorăm memoria, să învățăm din sacrificiul pe care l-a făcut şi să transmitem generațiilor următoare această lecție de curaj în lupta pentru libertate și independență. Dumnezeu să-l odihnească în pace."


Ilie Ilașcu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Fostul deputat și senator, deținut politic al regimului Tiraspol, Ilie Ilașcu, a decedat pe 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani.
Condamnat la moarte de un tribunal nerecunoscut, umilit, torturat și ținut nouă ani în izolare totală de regimul separatist de la Tiraspol, Ilie Ilașcu a devenit – fără să fi ales el acest destin – unul dintre cele mai puternice simboluri ale rezistenței românești din Basarabia.
Strigătele „Trăiască România Mare!” răsunând în sala de judecată, în timp ce completul îi pronunța sentința capitală, au făcut înconjurul lumii și au transformat cazul Ilașcu într-un test al libertății și al demnității într-o regiune sfâșiată de război și influență rusă.

