Ministrul educației, Dan Perciun, recunoaște că a avut în această săptămână o discuție cu premierul demisionar Alexandru Munteanu, în care a spus ce gândește despre reforma politicii bugetar fiscale. Reacția vine după ce președintele Maia Sandu a declarat că relația interpersonală dintre ei a fost singura obiecție invocată de Alexandru Munteanu înainte de demisie.
Dan PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Într-adevăr am avut o discuție marți cu domnul prim-ministru. O discuție în cadrul căreia am spus ceea ce gândesc pe subiectul politicii bugetari fiscale. În mod special pe modul în care anumite lucruri care n-au fost deplin discutate în guvern s-au regăsit în acea politică bugetar fiscală și au trezit nemulțumiri foarte aprinse în societatea.”
Perciun nu a oferit detalii despre discuție și nici nu a spus dacă a existat un conflict. El a declarat doar că și-a exprimat opinia de fiecare dată când a considerat necesar.
Dan PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Eu cred foarte mult în necesitatea unor asemenea discuții și nu trebuie să existe oprelește în acest sens.”
În același timp, Perciun a dat de înțeles că își dorește să se regăsească și în următorul Guvern. Am încercat să obținem o reacție și de la Alexandru Munteanu, însă purtătorul de cuvânt al acestuia nu ne-a răspuns la mesaje și apeluri.
După anunțul de dimineață privind demisia, comunicatorul a menționat că alte comentarii și declarații Munteanu nu va oferi. Politica fiscală propusă de Guvern pentru anul 2027 a provocat dispute și discuții aprinse în societate.
În timp ce autoritățile spuneau că reforma va face sistemul mai echitabil și va aduce mai mulți bani la buget, economiștii au avertizat că nota de plată va ajunge în buzunarele cetățenilor și ale mediului de afaceri.

