Ambasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Ozerov, susține că ministerul de externe de la Chișinău i-a prezentat unele dovezi, după ce două drone rusești au explodat pe teritoriul țării noastre, însă pentru a se putea exprima e nevoie de o investigație suplimentară. Declarațiile au fost făcute după ce a fost convocat la MAE.
„Nouă ne-au fost prezentate careva dovezi, careva fapte. Toată asta necesită o investigare suplimentară și când aceasta va fi, atunci vom putea să afirmăm ceva”, a declarat Oleg Ozerov.
Totodată, MAE a venit cu un comunicat unde a menționat că în cadrul întrevederii, partea moldovenească a exprimat protestul ferm față de aceste încălcări inacceptabile, subliniind că astfel de incidente reprezintă o amenințare gravă la adresa securității naționale și a cetățenilor Republicii Moldova.
„Diplomatului rus i-a fost comunicat că asemenea acțiuni constituie o încălcare a suveranității naționale și este un alt gest neprietenos din partea Federației Ruse. Ministerul i-a mai prezentat fragmente ale dronelor căzute pe teritoriul Republicii Moldova, ca dovadă concretă a acestor încălcări grave împotriva oamenilor din țara noastră. Ministerul Afacerilor Externe a reiterat apelul către autoritățile ruse de a înceta imediat aceste incursiuni și de a respecta strict suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a scris MAE.
În această noapte, mai multe aparate de zbor au survolat teritoriul Republicii Moldova, în urma unui atac masiv cu drone a portului din Reni, Ucraina. Două dintre ele au căzut și au explodat.
Astfel, în această dimineață, Ministerul Afacerilor Externe a convoacat de urgență ambasadorul agreat al Federației Ruse.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

