Deputatul roman, Constantin Codreanu, a declarat ca dupa sedinta de ieri unde s-a discutat privind retragerea cetateniei romane a lui Ion Chicu, urmeaza o alta sedinta la Autoritatea Nationale pentru Cetatenie pe 2 aprilie. Atunci, va fi invitat si fostul premier pentru a-si prezenta punctul de vedere, iar dupa aceasta va fi luata o hotarare. Deputatul roman a declarat ca nu va renunta si va face tot ce depinde de el pentru o decizie favorabila retragerii.

Constantin CODREANU, DEPUTAT ROMAN: "Asa cum am precizat de la bun inceput, procesul este unul anevoios si de durata. Cu toate acestea, va asigur ca nu renunt si ca voi face tot ce depinde de mine pentru o decizie favorabila retragerii.

Sedinta de ieri este un nou pas in procesul de retragere a cetateniei, dar nici pe departe ultimul. Urmeaza o alta sedinta la ANC pe 2 aprilie 2021.

Intre timp, va fi invitat la ANC si domnul Chicu pentru a-si prezenta punctul de vedere.

Ulterior, Comisia pentru Cetatenie a ANC va lua o decizie si va face o recomandare presedintelui ANC. In caz ca va fi emis un ordin de retragere, acesta va putea fi atacat in instanta.

Miza acestui dosar de retragere este, dincolo de orice, un precedent pentru alte persoane care si-au redobandit cetatenia romana si care isi permit sa denigreze prin declaratii si actiuni prestigiul Romaniei.

Articolul invocat din Legea 21/1991 a cetateniei romane este 25, alin. 1, lit. a. Declaratiile denigratoare ale lui Chicu au fost cu atat mai condamnabile cu cat au fost facute la scurt timp dupa sprijinul dezinteresat acordat de Romania pentru combaterea coronavirusului.

Mai mult, acelasi Chicu nu a avut nicio retinere sa spuna ca interesul sau a fost unul profund pecuniar.

Sper sa avem o decizie favorabila retragerii. In caz ca nu, ma voi asigura ca vom modifica Legea 21/1991 prin prietenii din Parlament, astfel incat sa nu mai traim neputinciosi revolta noastra a romanilor de buna credinta care respecta juramantul rostit in momentul redobandirii cetateniei romane, in timp ce altii ataca senin Romania si poporul roman, desi au pasapoarte romanesti in buzunar. Romanofobia trebuie sanctionata exemplar!"

Totodata, deputatul a adaugat ca pe data de 25 februarie, va fi din nou la ANC, unde va avea loc o sedinta procesului privind retragerea cetateniei romane a primarului de Olanesti, raionul Stefan Voda, implicat in vandalizarea monumentului inchinat granicerilor romani din primul razboi mondial.

Pe 22 mai 2020, Ion Chicu si europarlamentarul Siegfried Muresan au avut un schimb de replici pe retelele de socializare. Atunci, Muresan a criticat Guvernul Chicu, spunand ca intarzie cu implementarea reformelor, iar unicul Guvern care a facut fata in Moldova a fost cel condus de Maia Sandu. In replica, Ion Chicu a venit cu o reactie mai putin placuta, numindu-l pe Muresan "un ratat" si un "baietas roman" si criticandu-l pentru faptul ca nu a facut nimic pentru a avea mai putini infectati cu COVID-19 in Romania.

Ministerul roman de Externe a calificat declaratiile lui Ion Chicu drept inacceptabile, inadecvate si lipsite de respect. In acest sens, deputatul Constantin Codreanu a depus o plangere la Autoritatea Nationala pentru Cetatenie prin care a cerut retragerea cetateniei romane a prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Chicu.

Citeste si :  Ion Chicu ar putea ramane fara cetatenie romana. ANC examineaza cererea unui deputat roman: "A atacat in termeni duri Romania"