Alexander Zverev trece din nou printr-un thriller de cinci seturi și ajunge în turul trei la US Open. Germanul, principalul favorit, a stat peste patru ore și jumătate pe teren, dar a rezistat în fața francezului Quentin Halys. În schimb, turneul a pierdut doi alți favoriți importanți. Alex de Minaur și Felix Auger-Aliassime au fost eliminați de la Flushing Meadows.

Alexander Zverev, este în turul trei la US Open, dar principalul favorit a avut din nou nevoie de un efort uriaș pentru calificare.

Dupa un meci de 5 ore - în primul tur, contra lui Sonego, germanul l-a învins de această dată pe francezul Quentin Halys, iarăși după o partidă maraton. Duelul de pe Arthur Ashe Stadium s-a încheiat după ora 2:15 dimineața, ora locală din New York, astfel Zverev are acum aproape zece ore pe teren, doar după primele două meciuri. 

Germanul a început mai bine partida și a câștigat primul set cu 6 la 4. Halys a reacționat în actul secund și a egalat la seturi. Manșa a treia a fost la fel de complicată. Francezul a condus cu 4 la 1, însă Zverev a revenit și a dus manșa în tie-break, unde s-a impus cu 7 la 3. 

Halys nu a cedat însă și a câștigat tie-break-ul setului patru cu un identic 7 la 3, așa cum a făcut-o și Zverev, trimițând meciul în decisiv. Acolo, neamțul a făcut break-ul și nu a mai cedat avantajul. A închis partida cu 6 la 3 și a obținut o nouă calificare dramatică, după patru ore și 33 de minute de joc.

În turul trei, germanul îl va întâlni pe chilianul Alejandro Tabilo, cap de serie numărul 25, care l-a eliminat pe australianul Alexei Popyrin în patru seturi.

În schimb, Alex de Minaur, favoritul numărul 6, a părăsit surpinzător competiția fără să câștige vreun set. Australianul a fost învins categoric de olandezul Botic van de Zandschulp, scor 6 la 4, 7 la 5 și 6 la 2.

Van de Zandschulp, clasat pe locul 70 mondial, a obținut astfel una dintre cele mai importante victorii ale sale la US Open. O altă mare surpriză a venit în duelul dintre Felix Auger-Aliassime și Karen Khachanov. Canadianul, favoritul numărul 3 și semifinalist la ediția precedentă, a câștigat primul set în tie-break, cu 7 la 5, însă apoi rusul a preluat controlul. Khachanov a câștigat următoarele trei seturi cu 6 la 3, 6 la 2 și din nou 6 la 2 și s-a impus după trei ore și 20 de minute.

Ziua a adus și alte eliminări importante. Italianul Lorenzo Musetti, favoritul numărul 13, a fost învins de australianul Dane Sweeny, beneficiar al unui wild card, care este abia pe locul 123 în lume. Finala masculină de la US Open este programată pentru 13 septembrie.