Suedezul Armand Duplantis, marea vedetă a săriturii cu prăjina, a înregistrat primul său eșec după aproape trei ani. Suedezul a fost învins de un australian, chiar acasă, la Stockholm, și a încheiat seria incredibilă de 40 de victorii consecutive.
În cadrul circuitului din Diamond League, desfășurat la Stockholm, suedezul Armand Duplantis a pierdut în fața australianului Kurtis Marscvhall. Astfel, după o evoluție mult sub așteptări, Duplantis a fost învins într-un concurs oficial pentru prima dată în aproape trei ani. Australianul Kurtis Marscvhall, a sărit peste ștacheta înălțată cu 10 centimetri mai mult decât suedezul, pentru o victorie rară în fața lui Mondo, în fața unui public uluit.
Duplantis, care suferise ultima sa înfrângere pe 12 iulie în 2023, la Monaco, s-a oprit la 5 metri și 80 de centimetri, barieră peste care a trecut foarte ușor, dar apoi pentru suedez au urmat două ratări la 6 metri și una la 6,05 metri, ceea ce a însemnat eliminarea din concurs.
O evoluție dezamăgitoare pentru Armand Duplantis care e departe de cea mai bună performanță, sportivul de 26 de ani având un record de 6,31 metri, stabilit la Uppsala, în martie.
Atletul Thiery Baptiste din Franța a terminat pe locul trei, la Stockholm, tot cu 5 metri și 80 de centimetri, dar cu mai multe ratări.

