Arsenal își continuă parcursul impecabil din Liga Campionilor reușind aseară a șaptea victorie consecutivă. Tunarii lui Mikel Arteta au învins Interul lui Cristi Chivu. Iar Real Madrid a urcat pe locul doi în grupa unică după ce a făcut scor contra lui AS Monaco, galacticii spulberând adversarii cu 6 la 1.
Cel mai tare duel de aseară din Champions League a avut loc pe Giuseppe Meazza, acolo unde unde Interul lui Cristian Chivu a dat piept cu Arsenal. Liderul din Premier League a deschis scorul repede, în minutul 10, când Gabriel Jesus a deviat șutul ratat a lui Timber. Dar Inter a restabilit egalitatea imediat, replica venind de la croatul Petar Sucic care l-a executat pe Raya cu un șut superb de la marginea careului. A fost un spectacol total pe Meazza, iar tunarii au revenit în avantaj în minutul 31, când Gabriel Jesus a făcut dubla.
Chiar dacă a insistat și a fost aproape din nou de egalare în câteva rânduri, toate speranțele ilalienilor s-au spulberat în minutul 84. Gyokeres a tranșat soarta partidei, cu un șut perfect plasat de la marginea careului. Arsenal câștigă cu 3 la 1 și este prima în grupa unică cu 7 succese în cele 7 runde, fiind deja calificată în optimi. De cealaltă parte, Interul lui Cristi Chivu cade pe locul 9 și înregistrează un bilanț negativ de 3 înfrângeri consecutive în competiție.
Iar Real Madrid s-a distrat aseară cu AS Monaco pe care a spulberat-o cu 6 la 1. Kylian Mbappe a avut nevoie de numai 5 minute pentru a deschide scorul pe Bernabeu, iar în minutul 26 a reușit dubla, ajungând la 11 goluri în actuala ediție de Champions League.
După pauză galacticii s-au dezlănțuit. Franco Mastantuono a marcat în minutul 52, Kehrer și-a dat autogol peste alte 3 minute, iar Vinicius Junior și-a trecut și el numele pe tabelă.
Pe final Jordan Teze a înscris golul de onoare al monegascilor, însă punctul pe „i” a fost pus tot de madrileni, care au mai înscris încăodată prin Jude Bellingham, Real Madrid obținând cea mai categorică victorie din acest sezon, în toate competițiile.
Iar Tottenham a urcat pe locul 4 cu o victorie confortabilă împotriva Borussiei Dortmund. Christian Romero și Dominic Solanke au fost cei doi marcatori ai partidei.
Iar ultimile două echipe din clasament Villareal și Kairat Almaty au pierdut din nou. Submarinul Galben a punctat prima în duelul cu Ajax, dar lăncierii au întors scorul și s-au impus cu 2 la 1.
Între timp Kairat Almaty a fost învinsă categoric pe teren propriu de belgienii de la Club Brugge, cu 4 la 1.
Astăzi, etapa a șaptea din cea mai importantă competiție intercluburi din Europa continuă cu alte 9 partide de vis. Meciurile centrale ale zilei find cele dintre Juventus/Benfica și Olympique Marseille/Liverpool.
