Atletico Madrid are o serie de trei infrangeri la rand, in campionatul de fotbal din Spania. Aseara, campioana in exercitiu a cedat dramatic in partida cu Sevilla.

Cu trei minute inainte de finalul duelului, scorul era de 1 la 1. Ivan Rakitic a marcat in tricoul formatiei din Sevilla, iar Felipe a readus-o in joc pe Atletico. La sfarsitul meciului, Lucas Ocampos a trimis balonul in plasa campioanei in exercitiu si a smuls victoria, pentru echipa antrenata de Julen Lopetegui.

De succes s-au bucurat aseara si jucatorii clubului FC Barcelona. La pauza, catalanii au condus cu 2 la 0, in duelul cu Elche. In repriza secunda insa, au fost egalati, dar pe final, totusi, si-au adjudecat victoria. Nico a fost eroul formatiei blaugrana.

Sevilla e pe treapta secunda in clasament. Atletico Madrid e pe locul cinci, iar FC Barcelona se multumeste cu a saptea pozitie. Elche ocupa locul 16.