Aur, emoții și reveniri spectaculoase. Luptătoarele din Moldova au făcut spectacol în Croația, la un turneu internațional. Irina Rîngaci și Mihaela Samoil au cucerit aurul, iar Maria Leorda a urcat pe podium cu bronzul. Samoil a reușit o revenire incredibilă în finală, după ce a fost condusă cu 10 la 2, iar Rîngaci continuă să demonstreze că este din nou la nivel înalt.

Luptătoarele din Moldova au impresionat și au cucerit trei medalii la Valamar Cup, competiție internațională de seniori desfășurată în orașul Porec, din Croația. Irina Rîngaci și Mihaela Samoil au cucerit aurul, iar Maria Leorda a urcat pe treapta a treia a podiumului. Cel mai mare spectacol l-a oferit Mihaela Samoil, în categoria de 55 de kilograme. 

Sportiva noastră a ajuns în finală, unde a întâlnit-o pe ucraineanca Snizhana Onofriieva. Samoil a avut un start dificil și s-a văzut condusă cu 10 la 2. Luptătoarea din Moldova nu a cedat însă și a început o revenire spectaculoasă. Prin procedee succesive, Samoil a recuperat diferența, iar cu doar 7 secunde înainte de final a reușit punctul care i-a adus victoria și medalia de aur.

Pentru Samoil, succesul vine într-un an în care a obținut deja rezultate importante pe plan internațional. În primăvară, ea a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de seniori, iar la Europenele U-23 a urcat de asemenea pe podium. O altă medalie de aur pentru Moldova a fost cucerită de Irina Rîngaci, în categoria de 65 de kilograme. Victoria în finală i-a fost acordată în urma unui abandon a ucrainencei Irina Borysiuk. Dar până atunci ea a obținut victorii pe bandă rulantă.

Pentru Rîngaci, victoria de la Porec reprezintă încă un pas important în întoarcerea sa în circuitul internațional. Sportiva a revenit în competiții după o accidentare la genunchi care a ținut-o departe de marile turnee și, în luna iunie, a cucerit aurul la Campionatul Mondial Universitar de Sporturi de Contact din Brazilia.

Iar la categoria de 50 de kilograme, Maria Leorda a avut o evoluție bună și a urcat pe podium, cucerind medalia de bronz. Turneul, organizat sub egida United World Wrestling, s-a desfășurat în orașul Porec, din Croația și a reunit 132 de sportivi din 23 de țări, fiind un important test înaintea următoarelor competiții internaționale. Pentru luptătorii din Moldova urmează Campionatul Mondial Under-23, programat în perioada 12–18 octombrie, în Las Vegas, SUA.