Aur european pentru Moldova, adus de Alexandr Baldji. Halterofilul nostru a cucerit titlul continental la categoria de vârsta de până la 20 de ani și a stabilit două recorduri europene de juniori. Aurul a fost câștigat la limită, într-un duel decis de un singur kilogram.
Halterofilul moldovean Alexandr Baldji a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european în categoria de 85 de kilograme. Sportivul nostru a început bine competitiția din orașul Durrës, Albania, iar la stilul smuls a ridicat 155 de kilograme și s-a clasat pe locul doi. În schimb, la aruncat, Alexandr Baldji a reușit într-o ultimă încercare superbă să ridice 192 de kilograme, rezultat care i-a adus aurul și un nou record european de juniori.
Totodată, cu un total de 347 de kilograme, Baldji a stabilit încă un record european, câștigând titlul continental la doar un kilogram în fața unui halterofil din Kosovo.
Anterior, Nicoleta Cojocaru și Ion Badanev au devenit vicecampioni europeni. Dan-Dorin Betca a cucerit argintul la stilul aruncat, iar Gabriela Danilov a câștigat medalia de bronz la stilul smuls. Campionatul European de haltere pentru juniori și tineret se desfășoară în perioada 12–19 octombrie, în orașul Durrës, din Albania. Moldova participă cu un lot de 15 sportivi, iar competiția reunește aproape 400 de halterofili din 39 de țări.

