Trei decenii de tradiție, sute de sportivi și un nume care continuă să unească generații de judocani. Memorialul Vasile Luca a ajuns la ediția aniversară, iar competiția a fost marcată de o victorie specială pentru Republica Moldova. Nichita Guțu, elev al secției care poartă numele regretatului antrenor, a cucerit aurul la categoria de până la 60 de kilograme.

Nichita Guțu a demonstrat că este unul dintre cei mai promițători tineri judoka din Republica Moldova. După ce în acest an a devenit campion național la categoria Under 16, sportivul și-a trecut în palmares un nou trofeu important: victoria la Turneul Internațional „Memorialul Vasile Luca”.

Drumul spre aur nu a fost simplu. În finala categoriei de până la 60 de kilograme, moldoveanul l-a învins pe românul Darius Deaconescu și a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Pentru tânărul sportiv, victoria are o încărcătură emoțională aparte. Nichita se antrenează chiar în sala care poartă numele lui Vasile Luca, antrenorul care și-a dedicat viața dezvoltării judoului și formării noilor generații de sportivi.

Nichita GUȚU, JUDOCAN MOLDOVA: „Sunt foarte bucuros, mândru. Sunt elevul secției Vasile Luca, sunt foarte bucuros că reprezint sala noastră și sperăm că pe parcurs vom avea tot așa rezultate, avem de muncit. ”

La 30 de ani de la lansare, turneul a devenit o competiție cu participare internațională tot mai valoroasă. Aproximativ 300 de sportivi din 9 țări au concurat pentru medalii, iar printre laureați s-a numărat și românul Iustin Ionescu, câștigător al categoriei de până la 55 de kilograme.

Iustin IONESCU, JUDOCAN ROMÂNIA: „Mi se pare un turneu foarte mișto, mai ales că oponenții sunt foarte puternici, tehnici, rapizi, foarte tare.”

Organizatorii își propun ca această competiție să crească de la un an la altul și să devină tot mai cunoscută peste hotarele țării.

Andrei LUCA, FIUL LUI VASILE LUCA: „ Avem o concurență foarte bună echivalentă la o Cupă Europeană, este bună, super. An de an doresc ca acest turneu să-l facem mai valoros, iar turneul devine mai valoros prin al promova atât la noi în țară , cât și peste hotare. ”

Dar dincolo de medalii și rezultate, Memorialul Vasile Luca înseamnă și o întâlnire între generații. Foști discipoli ai regretatului antrenor au revenit la competiție pentru a-i cinsti memoria și pentru a-și aminti de omul care le-a marcat parcursul sportiv și personal. Unul dintre ei este Sergiu Iova, care spune că lecțiile primite de la fostul său antrenor au depășit cu mult granițele tatamiului.

Sergiu IOVA, FOST DISCIPOL AL LUI V. LUCA: „Vasile Luca mi-a fost antrenor, prieten și mentor. M-a îndrumat nu doar în sport, ci și în drumul meu în viață. El obișnuia să ne spună: Acum sunteți maeștri ai sportului, dar, mai târziu, trebuie să deveniți oameni destoinici. ”

Prin această competiție, organizatorii păstrează vie amintirea unui om care a contribuit la dezvoltarea judoului moldovenesc și transmit mai departe valorile în care a crezut: disciplina, respectul și perseverența. A 30-a ediție a Turneului Internațional „Memorialul Vasile Luca” a reunit aproximativ 300 de sportivi, veniți din România, Ucraina, Cehia și chiar Franța sau Germania.