Blestemul Paris Saint Germain pare să continue și pentru Liverpool. După ce au fost eliminați în sezonul trecut din Champions League de către francezi, cormoranii lui Arne Slot au suferit din nou eșec în fața echipei lui Luis Enrique. Campioana Europei s-a impus cu același 2 la 0, așa cum au făcut-o și în tur.
Arne Slot a operat o singură modificare în primul 11 față de meciul tur de la Paris, iar Alexander Isak a fost titularizat în locul lui Joe Gomez. De partea cealaltă, Luis Enrique a mizat pe aceiași jucători precum în partida din urmă cu o săptămână.
Prima repriză a adus ocazii la ambele porți. PSG a fost aproape de gol în minutul 17, când Dembele a șutat peste din interiorul careului, în timp ce Liverpool a răspuns în minutul 31, prin Kerkez, blocat de Safonov, înainte ca Marquinhos să intervină salvator.
Apoi ambii antrenori au fost nevoiți să efectueze câte o schimbare din pricina accidentărilor. Hugo Ekitike a părăsit terenul, rolul său fiind preluat de Mohamed Salah, în vreme ce pentru parizieni Nuno Mendes nu a mai putut continua, iar apărătorul lateral portughez a fost înlocuit cu Luca Hernandez.
Motivați și de un public impresionant care a cântat pe tot parcursul meciului, Liverpool a arătat un fotbal total ofensiv în partea secundă, în două rânduri Gravenberch punând pericol la poarta lui Safonov. Iar la jumătatea reprizei, centralul Maurizio Mariani a acordat penalty pentru Liverpool după un contact între Mac Allister și Pacho în interiorul careului parizian.
Chemat să revadă imaginile în camera VAR, arbitrul italian a anulat lovitura de la 11 metri și jocul a continuat. Apoi Mac Allister a fost aproape de gol în urma unei lovituri de cap expediate după un corner, în vreme ce Safonov a avut o nouă intervenție perfectă la un șut din unghi trimis de nou-intratul Rio Ngumoha.
Deși Liverpool a fost echipa mult mai ofensivă, tabela avea să fie modificată tot echipa lui Luis Enrique. Balonul de Aur Ousmane Dembele l-a învins pe Mamardashvili cu un șut din marginea careului.
A fost cea de-a treia reușită pentru Ousmane Dembele în această ediție europeană, ultima dată starul lui PSG punctând într-un duel cu Chelsea, din 11 martie 2026. În prelungirile același Dembele a realizat dubla în urma unui contraatac, stabilind scorul final și implicit calificarea parizienilor într-o nouă semifinală.
Paris Saint Germain, deținătoarea trofeului în Liga Campionolor, așteaptă acum învingătoarea dintre Real Madrid și Bayern Munchen. În primul meci, în deplasare, nemții s-au impus cu 2 la 1.

