Turneul Campioanelor la tenis feminin a debutat aseară în Statele Unite, cu două meciuri spectaculoase. Linda Noskova - campioana de la Wimbledon, și favorita publicului - Coco Gauff, au câștigat primele confruntări din Grupa A. Cele mai bune opt jucătoare ale sezonului se luptă pentru trofeul Turneului Campioanelor și un premiu financiar impresionant de peste 3 milioane de euro. Iar în competiția similară de dublu a debutat cu un succes și tenismena născută la Chișinău, dar care reprezintă acum Spania, Cristina Bucșa. 

WTA Finals a început cu surprize și meciuri spectaculoase, pe terenurile de la Indian Wells, în Statele Unite. Linda Noskova și Coco Gauff au obținut primele victorii în Grupa A și au făcut un pas important spre calificarea în semifinale. Linda Noskova, campioana de la Wimbledon, a învins-o pe Marta Kostyuk, ucraineanca fiind convocată în locul liderei mondiale Elena Rybakina, care s-a retras în ultimul moment. Noskova, aflată la debutul său la Turneul Campioanelor, a confirmat forma bună și s-a impus în fața Martei Kostyuk, cu 6 la 2 și 6 la 4, după o partidă de o oră și jumătate.

În celălalt duel al grupei, americanca Coco Gauff, numărul patru mondial și câștigătoarea trofeului în 2024, a trecut de compatrioata sa Jessica Pegula. Gauff a avut nevoie de trei seturi pentru a-și învinge adversara și a începe cu dreptul competiția. Favorita publicului a câștigat primul set cu 6 la 4, dar cealaltă americancă – Pegula, a revenit și s-a impus în tie-break-ul setului secund. În decisiv, Gauff a dominat jocul și a închis partida cu 6 la 2.

În următoarea rundă, Noskova și Gauff se vor întâlni într-un duel direct, în timp ce Marta Kostyuk și Jessica Pegula vor încerca să obțină prima victorie. Din Grupa B la WTA Final se regăsesc belarusa Aryna Sabalenka, rusoaica Mirra Andreeva, ucraineanca Elina Svitolina și cehoaica Karolina Muchova.

Iar în concursul de dublu, Cristina Bucșa a început cu dreptul Turneul Campioanelor. Tenismena născută la Chișinău, dar care reprezintă Spania, a făcut echipă cu americanca Nicole Melichar-Martinez și a învins categoric perechea Ellen Perez – Demi Schuurs, scor 6 la 0 și 6 la 4.

Pentru Cristina Bucșa este prima participare la Turneul Campioanelor, iar următorul duel va fi împotriva perechii Sara Errani – Jasmine Paolini. Italiencele au produs o surpriză în prima etapă și le-au învins pe favoritele, Katerina Siniakova și Taylor Townsend. După ce au cedat primul set cu 4 la 6, italiancele au revenit spectaculos și s-au impus cu 6 la 1 în setul secund, iar în super tie-break au câștigat cu 10 la 8.

WTA Finals se desfășoară în perioada 8–15 noiembrie, pe terenurile de la Indian Wells, iar miza financiară este una impresionantă. Fondul total de premiere ajunge la 10 milioane de dolari, dintre care 8 milioane sunt rezervate competiției de simplu și două milioane celei de dublu. Iar campioana la simplu va câștiga un cec de 3 milioane 370 de mii de dolari.