Chelsea Londra a anunțat oficial numirea lui Xabi Alonso în funcția de antrenor principal. Tehnicianul spaniol va prelua formația engleză de la 1 iulie și a semnat un contract valabil pe patru ani cu formația de pe Stamford Bridge.
Numirea lui Xabi Alonso la Chelsea vine după un sezon agitat pentru aristocrați, care sunt abia pe locul 9 în campionat și au pierdut finala Cupei cu Manchester City.
Clubul l-a demis pe Liam Rosenior în aprilie, iar până la finalul sezonului echipa este condusă interimar de Calum McFarlane. Noul tehnician al londonezilor, Xabi Alonso a spus că vede Chelsea drept unul dintre cele mai mari cluburi din fotbalul mondial și că obiectivul este construirea unei echipe capabile să lupte constant pentru trofee.
Alonso ajunge la Londra după experiențele de la Bayer Leverkusen și Real Madrid. La Leverkusen, el a obținut titlul în Bundesliga fără înfrângere, plus Cupa Germaniei, iar la Real Madrid s-a despărțit de club în ianuarie, după mai puțin de opt luni pe bancă.

