Iar campioana României, Universitatea Craiova, este foarte aproape de calificarea în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Oltenii au făcut spectacol în deplasare și a spulberat-o cu 4 la 1 pe campioana Belarusului, ML Vitebsk, după două supergoluri și două penalty-uri transformate.
Universitatea Craiova și-a început în forță aventura europeană. În prima manșă a turului întâi preliminar din Liga Campionilor, campioana României s-a impus fără drept de apel, scor 4 la 1, în fața celor de la ML Vitebsk. Din cauza restricțiilor impuse cluburilor din Belarus, partida s-a disputat pe teren neutru, în orașul maghiar Mezőkövesd. Oltenii au deschis scorul încă din minutul 4, iar golul lui Ștefan Baiaram a fost o adevărată bijuterie. Atacantul a pătruns din partea stângă și a trimis imparabil în vinclu.
Replica campioanei Belarusului a venit după doar câteva minute. Valery Gromyko a restabilit egalitatea cu un șut spectaculos de la peste 20 de metri, fără nicio șansă pentru Laurențiu Popescu. Bucuria bielorușilor a durat însă foarte puțin. În minutul 24, Assad Al Hamlawi a readus Craiova în avantaj după ce a transformat fără emoții primul penalty al serii.
Până la pauză, echipa pregătită de portughezul Filipe Coelho și-a mărit avantajul, dup ce arbitrul bosniac a indicat din nou punctul cu var după intervenția arbitrajului video, iar Al Hamlawi a executat perfect și a bifat dubla, stabilind scorul de 3 la 1 încă din prima repriză.
După reluare, Universitatea Craiova a controlat jocul. Vitebsk a încercat să revină în meci și chiar a înscris prin Diabate, însă reușita a fost anulată pentru poziție de offside. Oltenii au continuat să domine și au mai avut un gol anulat, de această dată prin Baiaram. Totuși, în prelungiri, insistențele și-au găsit răsplata. Steven Nsimba a închis tabela după o fază creată de Monday Etim și a stabilit scorul final, 4 la 1.
Victoria le oferă campionilor României un avantaj consistent înaintea returului programat pe 15 iulie, pe stadionul „Ion Oblemenco”, unde Craiova va încerca să confirme calificarea în turul al doilea preliminar. Dacă își va păstra avantajul, formația lui Filipe Coelho va întâlni în runda următoare învingătoarea dublei dintre Borac Banja Luka și Levski Sofia. Prima confruntare dintre cele două s-a încheiat la egalitate, scor 1 la 1, astfel că lupta pentru un loc în turul secund rămâne complet deschisă.

