Derby dramatic al orașului Cjuj în campionatul României. Universitatea a câștigat în minutul 90 duelul cu CFR și formația atacantului moldovean Virgiliu Postolachi urcă pe locul doi în clasament. Iar în zona play-out un alt moldovean, Denis Rusu - portarul celor de la Unirea Slobozia, și-a îngropat echipa gafând inexplicabil, iar la final a plâns.

Derby-ul de pe Cluj Arena a început într-o atmosferă tensionată, iar în secunda 59, CFR Cluj a dat lovitura prin Biliboc. Apărarea gazdelor a fost prinsă nepregătită iar puștiul ardelenilor a finalizat la colțul scurt, marcând astfel cel mai rapid gol al actualului sezon din Superliga României. Universitatea Cluj a reacționat prompt și a reușit să restabilească egalitatea în minutul 4, atunci când Mendy a trimis o centrare în careu, iar Lukic a deviat subtil balonul. 

Până la pauză cele două formații s-au tatonat reciproc, iar cei doi marcatori Biliboc și Lukic au fost foarte aproape să-și treacă în cont dubla. U Cluj a început mai bine repriza secundă și formația lui Cristiano Bergodi a pus presiune pe defensiva CFR-ului. Gazdele au controlat jocul iar în minutul 87 au reușit să înscrie prin Drammeh, însă reușita nu a fost validată, arbitrul anulând golul pentru henț. Totuși finalul meciului a adus momentul decisiv pentru U Cluj. În minutul 90, gazdele au reușit să marcheze prin Mendy, fundașul francez înscriind de la bara a doua.

U Cluj reușește astfel o victorie dramatică în derby-ul orașului cu CFR și echipa lui Cristiano Bergodi urcă pe locul 2 în campionatul României, cu unul mai puțin decât liderul Rapid. Atacantul naționalei Moldovei, Virgiliu Postolachi a fost doar rezervă în partida de aseară. În schimb un alt moldovean, Denis Rusu, a jucat tot meciul pentru Unirea Slobozia, în duelul cu FC Botoșani. 

Echipa sa a condus cu 2 la 1 și a avut și un om în plus, dar a cedat până la urmă. În finalul partidei, goalkeeperul nostru a avut parte de o gafă uriașă. Ieșit dintre buturi să prindă o centrare, Denis Rusu a scăpat balonul, iar Andrei Dumiter a fost pe fază și a îndeplinit o simplă formalitate, egalând pentru 2 la 2. Ba mai mult, aflați în 10 oameni, elevii lui Croitoru au dat lovitura în prelungiri, după ce Djibril Diaw a înscris pentru 3 la 2 și a stabilit scorul final.

La finalul meciului portarul Sloboziei, moldoveanu Denis Rusu a oferit un interviu printre lacrimi în care și-a asumat gafa imensă de la golul de 2 la 2.

Denis RUSU, PORTAR UNIREA SLOBOZIA: „Toate se uită. În amintire acum e doar greșeala mea. Îmi este greu să vorbesc. Acum avem de mers 10 ore acasă cu autocarul, nimeni nu are dispoziție, suntem toți ca după o înmormântare. Îmi este greu să vorbesc. Vreau să-mi cer scuze față de băieți au alergat s-au dăruit foarte mult. Dar e greu. Scuze ... ”.

După această înfrângere trupa lui Claudiu Niculescu, Unirea Slobozia rămâne pe un loc la barajul către retrogradare. De partea cealaltă victoria o urcă pe FC Botoșani pe locul secund în play-out, cu 24 de puncte, la o singură lungime distanță de UTA.