Final de sezon fabulos pentru tenismena din Canada, Leylah Fernandez. După ce a cucerit trofeul la Singapore și a jucat finala la Ningbo, canadianca a ajuns în ultimul act și la turneul de la Tokyo. Jucătoarea de pe locul 23 mondial va lupta pentru un nou titlu, în fața rusoaicei Diana Shnaider.
Leylah Fernandez continuă să impresioneze în circuitul profesionist de tenis feminin. Canadianca a obținut calificarea în a treia finală la rând, acum urmând să joace în ultimul act a turneului WTA 500 de la Tokyo. În această dimineață Leylah Fernandez a învins-o în semifinale pe Kamilla Rakhimova, din Uzbekistan. Fernandez a avut un început complicat și a fost condusă cu break în primul set, însă a reacționat rapid, a egalat și a reușit să întoarcă situația în favoarea sa. În actul secund, Rakhimova a început din nou mai bine și a făcut break, dar canadianca a revenit, a preluat controlul jocului și a închis partida în două seturi, scor final 7 la 5 și 6 la 3.
Unul dintre atuurile lui Fernandez a fost serviciul. Jucătoarea de 24 de ani a reușit nouă ași în confruntarea cu adversara sa. Dar drumul canadiancei spre finală a avut și un moment favorabil. În sferturi, aceasta trebuia să o întâlnească pe Elena Rybakina, însă lidera mondială s-a retras după o accidentare la gât. Pentru Leylah Fernandez, aceasta va fi a treia finală din acest sezon și o nouă oportunitate de a-și îmbogăți palmaresul. În ultimul act de la Tokyo, Fernandez se va duela cu Diana Shnaider. La rândul său rusoaica a trecut în cealaltă semifinală de surpriza turneului, slovaca de 18 ani, Mia Pohankova. Shnaider s-a impus cu 6 la 4 și 7 la 6 și va încerca să câștige al șaptelea trofeu din carieră în circuitul WTA.
Câștigătoarea de la Tokyo va încasa un cec de aproape 200 de mii de dolari și își va adăuga 500 de puncte în clasamentul mondial.

