Finala turneului WTA 1000 de la Madrid propune un duel al noii generații din tenisul feminin. Mirra Andreeva și Marta Kostyuk vor lupta pentru trofeul de la Caja Magica, după două semifinale intense, în care ambele sportive și-au confirmat forma excelentă din acest sezon.
Ieri s-a stabilit finala feminină a Mastersului de la Madrid. Rusoaica Mirra Andreeva a rezistat în fața americancei Hailey Baptiste și va lupta pentru marele trofeu. La doar o zi după ce a împlinit 19 ani, Andreeva și-a făcut un cadou perfect: calificarea în finală.
Cap de serie numărul 9, rusoaica a trecut în două seturi de Hailey Baptiste, după un meci în care a demonstrat maturitate și stăpânire de sine în momentele decisive. A fost 6 la 4 și 7 la 6, iar setul secund a fost unul dramatic, cu un tiebreak de 18 puncte, în care Andreeva a salvat trei mingi de set înainte de a închide partida.
Iar ucraineanca Marta Kostyuk s-a calificat în prima sa finală de WTA 1000 a carierei. Kostyuk a produs o prestație solidă și a învins-o pe Anastasia Potapova cu 6 la 2, 1 la 6 și 6 la 1, după un meci cu oscilații de ritm. Ucraineanca, cap de serie numărul 26, a controlat clar primul și al treilea set, demonstrând o capacitate excelentă de revenire după ce a cedat categoric actul secund.
Pentru Kostyuk, calificarea reprezintă o premieră absolută, fiind prima finală WTA 1000 din carieră. Mai mult, sportiva de 23 de ani ajunge la 11 victorii consecutive, serie în care a cucerit și titlul de la Rouen Open, confirmând o perioadă de formă excepțională.
Performanța are și o miză importantă în clasamentul mondial. Kostyuk va urca în top 20 WTA, cu șanse să ajungă chiar pe locul 15 în cazul unui succes în finală. Finala dintre Andreeva și Kostyuk este programată sâmbătă, de la ora 18:00, și se anunță una echilibrată. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată în acest sezon, la Brisbane, unde Kostyuk s-a impus.

