Fiul lui Zinedine Zidane a debutat la Cupa Africii pentru Algeria, într-un meci în care vedetă a fost Riyad Mahrez, autorul unei duble. În aceeași grupă am avut parte de un meci de infarct, cu 3 goluri marcate în ultimele minute.

Riyad Mahrez a devenit cel mai bun marcator al Algeriei din istoria Cupa Africii pe Națiuni, reușind o dublă care a asigurat o victoria clară, cu 3 la 0, împotriva Sudanului, în primul meci din Grupa E. Echipa lui Vladimir Petkovic era dornică să demonstreze că poate fi o pretendentă la trofeu, după un parcurs oscilant în competițiile precedente, iar Riyad a deschis scorul încă din minutul doi. Totuși, reacția Sudanului a fost una promițătoare, Awad fiind blocat de două ori de portarul algerian Luca Zidane, fiul legandarului Zinedine Zidane. După pauză Algeria a încercat să închidă meciul, cu ocaziile lui Chaibi și Bounedjah, dar tot fostul atacant al lui Manchester City, Riyad Mahrez a fost cel care a marcat din nou, oferindu-le Războinicilor Deșertului liniștea necesară.

Ibrahim Maza a fost cel care a stabilit scorul final, iar Algeria obține toate cele trei puncte. Războinicii Deșertului vor avea parte de un test mult mai dificil duminică, împotriva celor de la Burkina Faso. Tot ieri, după un meci dramatic, naționala din Burkina Faso și-a prelungit seria la cinci succese consecutive, având parte de un debut electrizant la Cupa Africii pe Națiuni. Două goluri înscrise în prelungiri le-au asigurat o victorie incredibilă cu 2 la 1, revenind spectaculos în fața unei echipe din Guineea Ecuatorială rămasă în 10 oameni. În minutul 90+8, a venit golul miraculos, atunci când fundașul lui Leverkusen Edmond Tapsoba a marcat și a declanșat scene de bucurie extremă la Casablanca.