Fotbalistii Marius Iosipoi, Corneliu Cotogoi si Ioan-Calin Revenco, legitimati in prezent la formatia Petrocub Hancesti, sunt curtati de mai multi agenti de peste hotare. Tinerii jucatori moldoveni au sansa sa ajunga la echipe din Romania si Rusia.

Marius IOSIPOI, ATACANT “PETROCUB HANCESTI”: “Scopul oricarui fotbalist moldovean este sa arate bine, sa evolueze la nivel in campionat si sa primeasca propuneri de peste hotare.”

Ioan-Calin REVENCO, FUNDAS “PETROCUB HANCESTI”: “Nu stim numele cluburilor, dar stim ca sunt echipe din Romania si Rusia.”

Corneliu COTOGOI, MIJLOCAS “PETROCUB HANCESTI”: “Este doar la nivel de interes. Mai intai, trebuie sa se ajunga la un acord cu presedintele clubului nostru.”

Pe site-ul Transfermarkt, unde este indicata valoarea fiecarui fotbalist, cei trei sunt cotati, in total, la peste jumatate de milion de euro. Presedintele clubului “Petrocub Hancesti” crede insa, ca va obtine in urma transferurilor, o suma mult mai mica.

Nicolae USATII, PRESEDINTELE “PETROCUB HANCESTI”: “Probabil, daca vom incasa o suta de mii de euro, pentru inceput, va fi deja o suma semnificativa.”

Toate deciziile in privinta unor eventuale transferuri sunt luate impreuna cu cei din conducerea clubului “Dacia Buiucani”, care se va alege cu jumatate din suma. Asta deoarece anume la echipa din Chisinau, tinerii au facut primii pasi in fotbalul mare. Intrebati ce calitati cred ca i-au scos in evidenta, Marius, Cornel si Ioan ne-au spus ca...

Ioan-Calin REVENCO, FUNDAS “PETROCUB HANCESTI”: “Calitatile mele de fundas au un rol in selectarea lor.”

Corneliu COTOGOI, MIJLOCAS “PETROCUB HANCESTI”: “Munca la antrenamente si pe terenul de fotbal.”

Marius IOSIPOI, ATACANT “PETROCUB HANCESTI”: “Trebuie sa joci intr-o echipa buna. Pentru Moldova, Petrocub-ul este cu adevarat un club bun.”

Cei trei sunt de nedespartit de cand erau copii.

Marius IOSIPOI, ATACANT “PETROCUB HANCESTI”: “Suntem de la grupa, am fost la “Dacia”, iar acum suntem la “Petrocub”.”

Corneliu COTOGOI, MIJLOCAS “PETROCUB HANCESTI”: “Atat pe teren, cat si in afara acestuia, ne intelegem bine si ne ajutam foarte mult.”

Ioan-Calin REVENCO, FUNDAS “PETROCUB HANCESTI”: “E mai interesant si mai bine pentru noi sa fim impreuna.”

Sunt constienti insa de faptul ca fiecare dintre ei va avea drumul sau spre succes.

Corneliu COTOGOI, MIJLOCAS “PETROCUB HANCESTI”: “Ar fi o noua provocare pentru mine sa joc la o echipa din strainatate.”

Ioan-Calin REVENCO, FUNDAS “PETROCUB HANCESTI”: “Ramane doar una: sa muncesti si sa pleci la momentul potrivit, atunci cand vei fi gata.”

Marius IOSIPOI, ATACANT “PETROCUB HANCESTI”: “Toti vrem sa plecam de aici. La moment, campionatul nostru este de parte decat cele din Europa.”

Soarta baietilor va fi decisa in urmatoarele doua luni. Daca se vor transfera in Romania, cei trei jucatori vor putea fi vazuti in actiune si pe terenurile din Moldova. Marius, Cornel si Ioan sunt convocati regulat la nationala de seniori.