George Russell a câștigat cursa sprint din Marele Premiu al Olandei și a mai recuperat din diferența față de liderul mondial Kimi Antonelli. Britanicul de la Mercedes a plecat din pole și a condus toate cele 24 de tururi.
După o pauză de o lună Formula 1 a revenit, iar George Russell a început perfect a doua parte a sezonului. Pilotul Mercedes a transformat pole position-ul în victorie în cursa sprint de la Zandvoort și a obținut al treilea succes într-o cursă sprint în acest sezon. A fost o cursă controlată de britanic, care a trecut primul linia de sosire fără să fie serios amenințat.
Pentru Russell, victoria este importantă nu doar prin cele opt puncte obținute, ci și prin efectul asupra luptei pentru titlu. După victoria din sprint, Russell s-a apropiat la 56 de puncte de coechipierul său, Kimi Antonelli.
Pe locul doi în cursa de sprint a terminat Charles Leclerc. Pilotul Ferrari a avut o strategie diferită și a folosit pneuri soft, iar alegerea s-a dovedit inspirată pe final. Leclerc l-a depășit pe Lando Norris în turul 18 și a încheiat la 1,360 secunde în spatele lui Russell. La râandul său Norris a completat podiumul, după o cursă în care McLaren nu a avut ritmul obișnuit. Norris s-a plâns și de comportamentul monopostului în partea din spate și a trebuit să reziste presiunii lui Kimi Antonelli. Liderul campionatului a încheiat pe locul patru.
Iar multimplul campion mondial, Max Verstappen traversează însă un weekend complicat. Red Bull nu pare să aibă ritmul Mercedes, iar pilotul olandez a sost al șaselea după ce a fost implicat într-un duel spectaculos cu Lewis Hamilton, septuplul campion mondial terminând doar pe locul șapte. Cursa sprint a avut 24 de tururi și s-a desfășurat în mare parte pe uscat. Ploaia a apărut spre final, însă nu a schimbat clasamentul. Weekendul de la Zandvoort, se va încheia mâine când va avea loc cursa principală, Marele Premiu al Olandei. Cursa va avea 72 de tururi iar începutul este programat la ora 16.00.


