George Russell a rezistat atacurilor lui Max Verstappen și a câștigat Marele Premiu al Austriei, chiar pe circuitul de acasă al celor de la Red Bull Ring. Mercedes a fost aproape de o dublă, însă o decizie neinspirată la boxe l-a costat pe Kimi Antonelli victoria, italianul încheind pe ultima treaptă a podiumului.

Startul cursei din Austria a fost spectaculos, fără incidente. Russell și-a apărat fără emoții prima poziție în fața piloților Ferrari, Charles Leclerc și Lewis Hamilton, în timp ce Verstappen, plecat doar de pe locul cinci după calificările controversate de sâmbătă, a recuperat rapid poziții și a intrat în lupta pentru podium încă din primele tururi. Momentul decisiv al cursei s-a produs în jurul turului 24.

După abandonul lui Carlos Sainz la ieșirea de la boxe, Mercedes l-a chemat imediat pe Kimi Antonelli pentru schimbul de pneuri. Doar că echipa a reacționat cu un tur prea devreme. La scurt timp a fost introdus Virtual Safety Car-ul, iar rivalii direcți au profitat de neutralizare pentru opriri mai ieftine. Antonelli, care conducea în acel moment cursa, a revenit pe circuit abia pe locul patru, iar șansa unei duble pentru Mercedes s-a risipit. Finalul a fost unul incendiar. Verstappen a recuperat constant diferența și s-a apropiat la mai puțin de două secunde de Russell, însă britanicul și-a gestionat impecabil pneurile și a rezistat până la linia de final. Astfel George Russell a obținut o victorie de mare caracter în Marele Premiu al Austriei și a readus Mercedes în prim-planul luptei pentru titlu.

Succesul este al doilea din acest sezon pentru Russell și al șaptelea din cariera sa în Formula 1. Astfel multiplul campion mondial, Max Verstappen, s-a mulțumit cu locul 2, în timp ce colegul lui Russel, Kimi Antonelli a revenit spectaculos și a recuperat suficient pentru a urca pe poziția a treia, completând podiumul. Victoria îl readuce pe George Russell pe locul secund în clasamentul general al piloților și reduce diferența față de liderul Kimi Antonelli. Italianul conduce cu 171 de puncte, Russell a ajuns la 131, iar Lewis Hamilton ocupă poziția a treia cu 125 de puncte. Campionatul Mondial de Formula 1 continuă  weekendul viitor cu Marele Premiu al Marii Britanii, pe circuitul de la Silverstone, cursa de casă a lui George Russell. Britanicul de 28 de ani va încerca să lege două victorii consecutive pentru prima dată în acest sezon.