Haos în Cupa Germaniei. Derby-ul regional dintre Waldhof Mannheim și Kaiserslautern a fost umbrit de violențe grave. 35 de polițiști au fost răniți, iar 85 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Meciul a fost întrerupt, iar partida a fost la un pas să fie abandonată.

Unul dintre cele mai tensionate derby-uri din fotbalul german s-a transformat într-o scenă de luptă. La meciul dintre Waldhof Mannheim și Kaiserslautern, din prima rundă a Cupei Germaniei, au avut loc incidente grave atât în tribune, cât și pe teren.
După 90 de minute fără goluri, spiritele s-au încins. Suporterii lui Kaiserslautern au aruncat materiale pirotehnice și alte obiecte spre teren, iar fanii lui Mannheim au pătruns pe gazon. 

Poliția a intervenit inclusiv cu efective călare pentru a-i împinge pe suporteri înapoi în tribune. Arbitrul a trimis jucătorii la vestiare, iar prelungirile au fost amânate aproximativ 30 de minute. Au fost făcute și mai multe rețineri. Poliția germană a deschis anchete pentru vătămări corporale, distrugeri, tulburarea ordinii publice, violențe împotriva polițiștilor, dar și pentru încălcarea legislației privind materialele explozive. 

În cele din urmă jocul s-a reluat, iar fotbalul a avut ultimul cuvânt.
Kaiserslautern a dat lovitura în minutul 120, atunci când Ibrahim Kanate, intrat pe parcursul partidei, a marcat golul victoriei și și-a calificat echipa în turul următor al Cupei Germaniei.