Românul Ianis Hagi e pe val în Turcia. Mijlocașul a marcat o dublă în Cupă, iar echipa lui s-a impus cu un categoric 4 la 0.
Alanyaspor, echipă la care evoluează românul Ianis Hagi, a făcut instrucție ieri cu Boluspor în Cupa Turciei. Gruparea mijlocașului român a învins cu 4 la 0, iar Hagi a marcat o dublă. Acesta a deschis scorul la scurt timp după pauză, profitând de o pasă spectaculoasă cu exteriorul primită în fața porții. Ulterior, românul și-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor.
După 11 minute, în urma unei lovituri libere executate în zid, mingea a revenit la Ianis Hagi, care a șutat din nou. Balonul a fost deviat, iar portarul gazdelor a fost surprins, reușita aducând al patrulea gol pentru internaționalul român în acest sezon. Pe final de meci Mounie a fost cel care a închis tabela, reușind și acesta tot o dublă în minutele 60 și 68.
Grație succesului, Alanyaspor e pe locul secund în grupa A după primele 3 runde și are șanse mari de a ajunge în play-off și de a se bate pentru marele trofeu din cupa Turciei.
