Dramatismul a atins cote maxime in cea de-a treia etapa a raliului Dakar. Ibericul Carlos Sainz a castigat la clasa auto, fiind cu 38 de secunde mai rapid decat ocupantul locului doi, Henk Lategan. 

Din cauza conditiilor climatice nefavorabile, cursa de astazi a fost scurtata cu aproximativ 113 km. Carlos Sainz a ajuns la linia de finis in 2 ore, 26 de minute si 51 de secunde. Pe podium a urcat si coechipierul lui Sainz de la Audi, Stephane Peterhansel. Cei doi au condus cate un vehicul electric, o premiera pentru Raliul Dakar. 

Joaquim Rodrigues s-a impus la categoria moto. Pilotul din Portugalia a fost cronometrat cu un timp de 3 ore, 43 de minute si 10 secunde. Toby Price si Mason Klein au fost principalii urmaritori ai lusitanului. 

La clasa quad, pe podiumul de premiere au urcat aceiasi piloti ca si in etapa trecuta. Diferit a fost faptul ca astazi, primul la linia de finis a ajuns Pablo Copetti, fiind urmat de Alexandre Giroud si Manuel Andujar. 

Iar la categoria camioane, pilotii de la Kamaz raman de neinvins. Rusii au castigat toate etapele disputate pana acum. Astazi, invingator a devenit Dmitri Sotnikov. 

Maine concurentii vor disputa una dintre cele mai lungi curse preconizate pentru aceasta editie a Raliului Dakar. Traseul, care se termina in orasul Riad va avea o distanta de 707 km, dintre care 465, vor fi cronometrati.