Intr-o alta grupa a turneului preliminar, lidera clasamentului a devenit nationala Rusiei. Gazda ultimului Campionat Mondial, a invins in deplasare reprezentativa Sloveniei, scor de 2 la 1. 

In meciul de pe arena principala a celor de la Maribor, rusii au deschis scorul in minutul 28. Dupa o centrare din flang, aparatorul Igor Diveev a redirectionat cu ceafa balonul in poarta adversarilor. Peste cateva minute, celalt jucator din centrul apararii ruse, Georgiy Dzhikiya, a inscris cu o executie superba din foarfeca .

Slovenii au putut replica doar prin golul lui Ilicic din minutul 40. Astfel, pana la sfarsitul meciului scorul a ramas neschimbat. Dupa fluierul final al intalnirii, discipolii lui Valeri Karpin au sarbatorit din plin victoria obtinuta. Fotbalistii au scandat numele antrenorului lor in ritmul renumitei piese a interpretei ruse, Afrodita.

Gratie succesului impotriva Sloveniei, Rusia a urcat pe primul loc in grupa preliminara a Campionatului Mondial de anul viitor, cu 19 puncte acumulate, devansand selectionata Croatiei. Vicecampioana mondiala a obtinut, la randul sau, doar un egal, scor 2 la 2, in partida de aseara contra Slovaciei. In actuala campanie preliminara, Rusia urmeaza sa o intalneasca nationala Ciprului si a Croatiei. In cazul unor victorii, aceasta isi va asigura calificarea directa la turneul final din Qatar.