Jalen Brunson a făcut meciul sezonului, a înscris 47 de puncte iar echipa sa New York Knicks reușește o victorie mare în fața rivalei Miami Heat. Knicks este acum la 2 victorii distanță de lidera Detroit Pistons.
După cucerirea Cupei NBA, New York Knicks a obținut un nou succes, de această dată în fața celor de la Miami Heat, și rămâne pe locul secund în Conferința de Est, cu un bilanț pozitiv de 20 de victorii și opt înfrângeri. Vedeta Jalen Brunson a avut o prestație excepțională adunând 47 de puncte, și făcând cel mai bun meci al său din acest sezon.
Într-o atmosferă senzațională, pe Madison Square Garden, Brunson i-a condus pe New York Knicks spre o victorie importantă în fața rivalei Miami Heat, scor 132 la 125.
A fost a opta victorie în ultimele nouă partide pentru gazde, inclusiv câștigarea Cupei NBA de marțea trecută, de la Las Vegas, unde echipa newyorkeză a cucerit primul său trofeu după 52 de ani. De cealaltă parte, Miami Heat ocupă poziția a opta în aceeași conferință, suferind a șaptea înfrângere în ultimele opt meciuri.
