Coordonatorii campaniilor de combatere a pandemiei de COVID-19 din Marea Britanie, jucatoarea de tenis Emma Raducanu si ducesa Camilla - sotia printului mostenitor Charles - au fost decorati vineri de regina Elisabeta a II-a, iar pe lista personalitatilor recompensate de Anul Nou de suverana acestei tari se afla si actorul Daniel Craig, care a primit aceeasi distinctie ca cea detinuta de agentul 007, personajul pe care starul britanic l-a interpretat in cinci filme din franciza cinematografica „James Bond”, informeaza AFP si Reuters.
Chris Whitty, ofiterul-sef al medicilor din Anglia, personalitate bine-cunoscuta in randul britanicilor, pe care ii informeaza cu regularitate in legatura cu evolutia crizei sanitare prin intermediul unor conferinte de presa, a fost promovat la rangul de Cavaler-Comandor al Ordinului Bath, atribuit militarilor si functionarilor din aceasta tara.
Patrick Vallance, consilier stiintific al Guvernului britanic, a primit aceeasi decoratie, in timp ce alte personalitati de prim rang in lupta impotriva pandemiei de coronavirus, precum ofiterii-sefi ai medicilor din Scotia si Tara Galilor - Gregor Smith, respectiv Frank Atherton - si doi dintre adjunctii ofiterului-sef al medicilor din Anglia, Jonathan Van Tam si Jenny Harries, au primit titlurile de comandant, respectiv „dame” (echivalentul feminin al titlului de „sir”) ai Ordinului Imperiului Britanic.
Marea Britanie, una dintre cele mai afectate tari europene de pandemia de COVID-19, cu peste 148.000 de decese si o explozie a numarului de infectari provocate de varianta Omicron a noului coronavirus, s-a angajat intr-o vasta campanie de vaccinare cu doze de supra-rapel („booster”) pentru a incerca sa limiteze raspandirea virusului.
Pe plan cultural, actorul Daniel Craig, in varsta de 53 de ani, a primit titlul de Companion al Ordinului St. Michael & St. George (CMG), la fel ca celebrul spion pe care l-a interpretat pe marile ecrane, pentru servicii deosebite aduse industriei britanice de teatru si film.
Personajul James Bond detinea si el titlul CMG in universul acestei francize cinematografice, iar in urma anuntului de vineri, Daniel Craig a ajuns sa detina toate decoratiile acordate agentului 007, intrucat actorul britanic a fost numit si Comandor Onorific al Marinei Regale in septembrie 2021.
„No Time to Die”, cel mai recent film care prezinta aventurile spionului James Bond, a carui lansare din 2021 a fost intarziata de mai multe ori din cauza pandemiei de coronavirus, a marcat ultima participare a actorului Daniel Craig in aceasta franciza.
Producatoarea seriei de filme „James Bond”, Barbara Broccoli, a fost recompensata cu titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.

Personalitatile britanice decorate la sfarsitul anului 2021 de Regina Elisabeta a II-a. Foto: Profimedia Images
Sportiva de origine romana Emma Raducanu, care a uluit lumea tenisului profesionist in 2021, cand a devenit prima jucatoare venita din calificari care a castigat un titlu de Grand Slam dupa victoria obtinuta la U.S. Open, se afla pe lista personalitatilor decorate de regina Elisabeta a II-a cu titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic.
Compozitorul Bernie Taupin, cunoscut mai ales pentru colaborarile sale cu renumitul cantaret Elton John, inclusiv pentru orchestratia piesei „Candle in the Wind”, pe care starul pop a interpretat-o in 1997 la funeraliile printesei Diana, a devenit Comandant al Ordinului Imperiului Britanic.
Au primit titlul de „Dame” veteranele actrite Joanna Lumley si Vanessa Redgrave pentru servicii deseobite aduse artelor dramatice, industriei de divertisment si actiunilor de caritate.
Ducesa de Cornwall, Camilla, sotia printului Charles, mostenitorul tronului, a devenit vineri „Dame” a Ordinului Jartierei, cel mai prestigios ordin cavaleresc britanic, confirmand astfel locul tot mai important ocupat de ea in randul monarhiei din aceasta tara.
Aceasta decoratie este acordata de regina in baza unei decizii personale, nu la recomandarea prim-ministrului tarii. Ducesa Camilla detine de acum acelasi rang ca si cei patru copii ai suveranei, transmite Agerpres.
Este o mare onoare pentru Camilla, in varsta de 74 de ani, care a sfarsit prin a se impune ca o personalitate de marca a monarhiei britanice, dupa ce a fost indelung contestata si criticata pentru ca a fost amanta printului Charles in timpul casatoriei acestuia cu printesa Diana. Dupa casatoria cu printul Charles, Camilla a ales sa nu poarte titlul de printesa de Wales, purtat in trecut de printesa Diana, pentru a nu leza sensibilitatea publicului britanic.
Dupa casatoria ei cu printul Charles in 2005 intr-o discreta ceremonie civila - in absenta suveranei -, statutul ducesei Camilla devenise o sursa de discutii interminabile, intrucat britanicii doreau sa stie daca ea va deveni regina consoarta sau printesa consoarta atunci cand sotul ei va urca pe tronul tarii.
Ducesa de Cornwall a castigat in vizibilitate si popularitate gratie numeroaselor ei angajamente oficiale, pe masura ce regina Elisabeta a II-a, in varsta de 95 de ani, a inceput sa participe la mai putine evenimente publice pentru a-si menaja starea de sanatate.
Laburistul Tony Blair, in varsta de 68 de ani, care a fost prim-ministru al Marii Britanii din 1997 pana in 2007, a fost numit vineri in rangul de Cavaler companion al Ordinului Jartierei.
In total, regina Elisabeta a II-a a decorat 1.278 de personalitati, inclusiv oameni de stiinta, sportivi, artisti, coordonatori au unor campanii de strangere de fonduri - inclusiv un baiat de 11 ani, precum si persoane mai putin cunoscute, ale caror contributii au fost insa esentiale pentru comunitatile lor sau pentru intreaga tara. Potrivit Guvernului de la Londra, aproape o cincime din decoratiile anuntate in acest an sunt asociate actiunilor de combatere a pandemiei de COVID-19.
Aceste distinctii regale sunt acordate de doua ori pe an, de Anul Nou si cu ocazia aniversarii oficiale a reginei Elisabeta a II-a, celebrata in luna iunie, desi suverana s-a nascut pe 21 aprilie 1926.
Decoratiile de Anul Nou sunt atribuite incepand din timpul domniei reginei Victoria din secolul al XIX-lea si au scopul de a recompensa nu doar personalitati de marca, ci si oameni mai putin cunoscuti, care au contribuit timp de multi ani la dezvoltarea societatii britanice.


