Judocanul Dorin Gotonoaga isi recapata puterile dupa trauma suferita acum un an. Sportivul nostru a luat bronzul la Grand Prix-ul din Croatia. Totusi, atat el, cat si antrenorul sau, Valeriu Duminica, au ramas nemultumiti de rezultat.
In fiecare zi, Dorin Gotonoaga se antreneaza la maxim alaturi de ceilalti judocani din lotul national, iar rezultatele muncii sale nu s-au lasat asteptate. Dupa o perioada dificila, timp in care a suferit mai multe interventii chirugicale, moldoveanul a revenit pe podiumul de premiere. Sportivul nostru si-a adjudecat bronzul la Grand Prix-ul din Croatia.
Dorin GOTONOAGA, JUDOCAN:“Eu stiu ca eu pot mai mult si pe viitor sper ca o sa-mi reuseasca si mai bine sa particip.”
Valeriu DUMINICA, ANTRENORUL LOTULUI NATIONAL DE JUDO:“De prestatia lui nu mi-a placut. In general, el poate cu mult mai mult.”
In finala mica, judocanul moldovean s-a intalnit cu francezul Baptiste Pierre, pe care l-a invins prin ippon.
Valeriu DUMINICA, ANTRENORUL LOTULUI NATIONAL DE JUDO:“I-am spus, daca nu faci un meci puternic pentru bronz, cu fracenzul care era mult mai experimentat ca brazilianul, nu am ce vorbi cu tine si ma supar mai tare. A facut o lupta foarte buna.”
Urmatorul turneu la care va participa moldoveanul este Grand Slam-ul de la Baku.
Dorin GOTONOAGA, JUDOCAN:“De fiecare data punem obiective maxime la competitii.”
Turneul din Azerbaidjan este programat pentru inceputul lunii noiembrie.

