Lando Norris a pornit primul în Marele Premiu al Braziliei, în timp ce Max Verstappen a avut parte de o dramă totală în calificări și a luat startul de pe locul 16.
Lando Norris a înregistrat cel mai rapid timp în calificările de la Marele Premiu al Braziliei și a plecat din pole-position în cursa de la Interlagos.
Britanicul a fost secondat în prima linie a grilei de start de Kimi Antonelli, în timp ce coechipierul și marele său rival în lupta pentru titlul mondial, Oscar Piastri a pornit abia de pe poziția a 4-a.
Calificările au fost însă un dezastru total pentru campionul în exercițiu Max Verstappen. Olandezul a avut mari dificultăți în calificări și a fost eliminat în Q1, astfel că a plecat în cursa de azi de pe poziția a 16-a a grilei de start. La finalul sesiunii, cvadruplul campion mondial a fost foarte frustrat din cauza problemelor la monopost și i-a anunțat pe jurnaliști că pot uita de el în contextul luptei pentru titlul mondial.
Ca dezastrul să fie complet pentru Red Bull, Yuki Tsunoda s-a oprit și el în Q1, astfel că echipa austriacă riscă să piardă puncte importante în raport cu Mercedes și Ferrari, formațiile cu care luptă pentru locul 2 în clasamentul constructorilor. În ceea ce privește lupta pentru titlul mondial, Lando Norris ar putea lua o opțiune serioasă după acest week-end. Britanicul a ajuns în Brazilia având numai un punct peste coechipierul său de la McLaren, Oscar Piastri, dar ecartul a ajuns la 9 puncte după ce Norris a câștigat ieri sprintul. Max Verstappen este al treilea la 39 de puncte distanță de lider, iar după Marele Premiu al Braziliei de astăzi, urmează ultimile 3 curse ale sezonului.
