Iar într-un alt meci central al rundei, Liverpool a obținut o victorie mare împotriva lui Real Madrid. Alexis Mac Allister a marcat singurul gol al duelului de pe Anfield. Atletico Madrid, As Monaco și Tottenham au reușit și ele victorii aseară. Pentru londonezi fundașul Van de Ven a înscris un gol fabulos.

Liverpool și Real Madrid se anunța unul dintre meciurile săptămânii în Champions League, dar numai cormoranii s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Meciul a fost condus la centru de Istvan Kovacs, iar arbitrul român a avut de gestionat o fază dificilă în minutul 31, atunci când Szoboszlai a șutat din afara careului și mingea a fost blocată cu mâna de Tchouameni. Centralul a dictat inițial lovitură liberă, dar apoi colegii din camera VAR l-au anunțat pe Istvan Kovacs că hențul e în interiorul careului și există premise de penalty. Arbitrul român a revăzut apoi faza și și-a schimbat decizia inițială și nu a mai dictat henț, și nici penalty, considerând că mâna mijlocașului de la Real Madrid, a fost în poziție naturală. Liverpool a luat oricum toate punctele Pe Anfield, după ce în minutul 61, Alexis Mac Allister a reluat impecabil cu capul și a înscris, după o centrare a lui Szoboszlai.

S-a încheiat 1 la 0, iar principalul motiv că scorul nu a fost mai mare - a fost Thibaut Courtois, portarul galactic având câteva intervenții fabuloase. Echipa lui Xabi Alonso a făcut un meci modest aseară și a pierdut meritat, suferind primul eșec din acest sezon în competiția supremă a fotbalului european.
Dar într-o seară magică în care granzii s-au luat la bătaie, pentru Tottenham - la Londra, a strălucit Micky Van de Ven. Olandezul a marcat un gol spectaculos, driblând totul în cale și învingând-ul pe portar cu un șut în forță.

De fapt Tottenham a defilat ieri în confruntarea cu danezii de la Copenhaga, și s-a impus cu scorul de 4 la 0. Londonezii au avut un meci cu de toate, evoluând cu un om mai puțin încă din minutul 58, și în plus au ratat și un penalty în prelungiri. Pentru Spurs au mai marcat Johnson, Odobert și Palhinha.

O victorie convingătoare a obținut ieri și Atletico Madrid. Gruparea spaniolă a câștigat cu 3 la 1 meciul contra grupării belgiene Royal Union. La golul înscris de oaspeți prin Ross Sykes, ibericii au replicat prin reușitele lui Julian Alvarez, Conor Gallagher și Marcos Llorente.

Toate cele 3 puncte le-a obținut aseară și AS Monaco. Gruparea franceză s-a impus la limită cu 1 la 0 în deplasare cu norvegienii de la Bodo/Glimt, prin golul înscris de Folarin Balogun.