Meci cu 8 goluri și răsturnări incredibile de scor în campionatul Angliei. Manchester United a condus de trei ori, dar s-a văzut egalată pe final.

Manchester United și Bournemouth au oferit o partidă spectaculoasă în duelul care a închis etapa cu numărul 16 din Premier League. Am avut parte de un adevărat thriller pe Old Trafford, într-o partidă cu 8 goluri. Diavolii roșii a fost cei care au deschis scorul în minutul 13, prin Amad Diallo. Bournemoth a reacționat în minutul 40, iar revelația acestui sezon Antoine Semenyo a restabilit egalitatea. Totuși gazdele au fost cele care au intrat în avantaj la pauză, după ce vetranul Casemiro a marcat cu o lovitură de cap, în prelungirile primei reprize.

La reluare, Bournemouth a profitat de câteva erori în apărarea lui United și a răsturnat scorul. Evanilson a egalat în minutul 46, după care în urma unei faze fixe oaspeții au trecut în avantaj, grație șutului excelent a lui Marcus Tavernier.

Dar dramatismul abia începea pe Old Trafford. Manchester United a revenit pe final de meci. În minutul 77, Bruno Fendandes a readus egalitatea, iar două minute mai târziu Matheus Cunha le-a adus pe gazde în avantaj pentru a treia oară în acest meci aducând fanii în delir.

Dar duelul nu s-a încheiat cu victoria gazdelor, deoarece Eli Junior Kroupi a punctat din nou pentru Bournemouth și a făcut 4 la 4. Ba mai mult oaspeții au fost aproape de victorie, dar portarul belgian al celor de la United, Lammens, a avut în două rânduri reflexe salvatoare în prelungiri. S-a încheiat egal, iar diavolii roșii conduși de Ruben Amorim ratează șansa de a urca pe o poziție de cupe europene, fiind acum pe locul 6, cu 26 de puncte, și ajungând la o serie de 3 partide consecutive fără victorie pe Old Trafford. De partea cealaltă, Bournemouth se află la cel de-al 7-lea duel consecutiv fără succes, și este abia pe locul 13.