Mohamed Salah, unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Liverpool din ultimii ani, și-a anunțat despărțirea de formația de pe Anfield. Supranumit „Regele egiptean”, Salah a făcut anunțul printr-un mesaj video publicat pe rețelele sociale.

„Bună tuturor. Din păcate, a venit ziua. Aceasta este prima parte a mesajului meu de rămas bun. Voi pleca de la Liverpool la finalul sezonului.”

Egipteanul a vorbit mai bine de 2 minute depre tot ce înseamnă Liverpool pentru el.

„Liverpool nu e doar un club de fotbal. E pasiune. E istorie. E spirit. Nu pot explica în cuvinte cuiva care nu face parte din acest club.”

Salah a vorbit despre legătura puternică dintre club, oraș și suporteri și a ținut ca fanii cormoranilor să afle direct și fără incertitudini ce urmează pentru el.

„Pentru voi nu am destule cuvinte. Felul în care am fost susținut de-a lungul celor mai frumoase momente din cariera mea și felul în care ați fost lângă mine în cele mai grele momente e ceva ce nu voi uita niciodată.”

Jucătorul egiptean este, fără dar și poate, cel mai important fotbalist al lui Liverpool din ultimii 9 ani. Dar acest sezon pentru Salah este unul mult sub ceea ce a arătat „Faraonul” în ultimii ani, cu doar 10 goluri în toate competițiile, în cele 34 de partide.

Mo Salah va împlini 34 de ani vara viitoare şi avea contract cu Liverpool până în 2027, dar după evoluția dezamăgitoare multe voci susţineau deja că acesta va fi ultimul său sezon la formaţia de pe Anfield și asta s-a adeverit.

Transferat de la AS Roma în vara anului 2017, numărul 11 s-a impus categoric ca unul dintre cei mai mari jucători din istoria clubului. Explozia adevărată pentru Salah a avut loc în perioada în care Liverpool era condusă de germanul Jurgen Klopp. Atunci a devenit unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei și a ajutat-o pe Liverpool să câștige două titluri în Premier League, Liga Campionilor, Cupa Mondială a Cluburilor, Supercupa Europei, Cupa Angliei și două Cupe ale Ligii, precum și o Supercupă.

Cele 255 de goluri marcate și 122 de pase decisive în cele 435 de apariții până în prezent îl plasează pe egiptean pe locul al treilea în clasamentul golgheterilor din toate timpurile ai clubului. Pe lângă numeroasele distincții individuale, Mohamed Salah a fost de 4 ori cel mai bun marcator în Premier League.

Și Liverpool a confirmat oficial despărțirea de Mohamed Salah, precizând că atacantul și clubul au ajuns la un acord pentru încheierea colaborării la finalul acestui sezon. Totodată formația engleză a anunțat că momentul dedicat omagiului complet va veni mai târziu, când Salah își va lua rămas bun de la Anfield.

Iar ultimile cuvinte ale lui salah rostite în clipul postat aseară a fost cea mai celebră expresie a cormoranilor, „You’ll Never Walk Alone” ceea ce înseamnă, ca „Nu vei merge niciodată singur.”

„Acest club va fi mereu casa mea și a familiei mele. Vă mulțumesc pentru tot. Datorită vouă, nu voi merge niciodată singur.”