Moldoveanul Dmitri Mandricenco a marcat primul gol in liga superioara de fotbal din Georgia dupa o pauza de trei luni. Totusi, echipa mijlocasului de 23 de ani nu s-a putut bucura de o victorie la finalul partidei.

In minutul 87 al meciului cu Lokomotiv Tbilisi, moldoveanul Dmitri Mandricenco si-a trecut numele pe lista marcatorilor. Mijlocasul lui FC Saburtalo a trimis cu capul balonul in plasa adversarilor si, astfel, a ajuns la opt goluri marcate in actualul sezon din liga superioara de fotbal din Georgia. Totusi, echipa jucatorului nostru nu a inregistrat o victorie la final de meci. FC Saburtalo a cedat cu 2 la 3.

Formatia lui Dmitri Mandricenco ocupa locul trei in campionat, avand 46 de puncte acumulate. FC Saburtalo are o diferenta de 14 puncte fata de lidera clasamentului, Dinamo Batumi.