Moldoveanul Sergiu Tacot a fost decisiv pentru APOEL Nicosia într-un meci nebun din Liga Campionilor la futsal. Jucătorul naționalei Moldovei a marcat și a oferit două pase decisive în victoria cu 7 la 6 în fața danezilor de la Hjorring. Ciprioții păstrează astfel șanse la calificarea în runda principală.
Recent transferat la APOEL Nicosia, internaționalul moldovean Sergiu Tacot a avut o evoluție excelentă pentru ciprioți în UEFA Futsal Champions League. APOEL Nicosia au învins-o pe Hjørring Futsal Klub cu 7 la 6, într-o partidă spectaculoasă disputată la Tirana, în Albania. După 2 la 2 la pauză, cele două formații au continuat să marcheze pe bandă rulantă, iar APOEL a rezistat pe final și a obținut victoria. Moldoveanul Sergiu Tacot a fost unul dintre cei mai buni pe teren și și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 29, când a înscris pentru 4 la 3, ducându-și echipa în avantaj.
Tacot nu s-a oprit însă aici. Pivotul moldovean a oferit și două pase decisive, contribuind direct la trei dintre golurile lui APOEL. Din pasele sale, ciprioții s-au distanțat pe tabelă, mai întâi la 5 la 3, apoi la 6 la 4.
Cel mai bun marcator al formației cipriote a fost Costas Kouloumbris, care a reușit un hat-trick. Dar golul serii l-a marcat portarul lui APOEL, care a înscris din poartă în poartă.
Succesul este cu atât mai important cu cât Hjorring a ajuns sezonul trecut între cele mai bune 16 echipe ale Europei. APOEL a câștigat cu 7 la 6 și și-a relansat șansele la calificare. Ciprioții evoluează în Grupa B a rundei preliminare, alături de gazdele de la Tirana Futsal, Hjørring și Futsal Club Cardiff. Înaintea ultimei etape, Tirana are 6 puncte, în timp ce APOEL și Hjørring au câte trei, iar miza este uriașă, deoarece doar câștigătoarea grupei se califică în Main Round.
Și campioana Moldovei, Clic Media, participă în această ediție a UEFA Futsal Champions League. Echipa din Chișinău evoluează în Grupa H, la Burgas, în Bulgaria, alături de Futsal Mad Max din Finlanda, Amigo Northwest din Bulgaria și Ranger's FC din Andorra. Clic Media a debutat cu o remiză, 3 la 3 cu Amigo Northwest, după ce a condus cu 3 la 0, iar în etapa a doua a pierdut la limită, 0 la 1 cu Mad Max. Campioana Moldovei mai are de jucat mâine cu Ranger's FC, Însă deja nu mai are nici o șansă la calificarea în runda următoare.

