Napoli si Spartak Moscova au oferit cel mai spectaculos meci al serii in Liga Europei. Echipa din Rusia a invins cu 3 la 2, dupa ce ambele formatiuni au primit cate un cartonas rosu.
La doar 12 secunde de la fluierul de start, Napoli a marcat primul gol al meciului. Elif Elmas a profitat de gafa comisa de portarul lui Spartak, Aleksandr Maksimenko. La scurt timp, echipa din Italia a ramas cu doar 10 jucatori. Fundasul Mario Rui a primit cartonasul rosu pentru un fault dur. In repriza secunda, formatia din Moscova a egalat prin Quincy Promes. Ulterior, clubul rusesc si-a marit avantajul. Mikhail Ignatov a marcat cu un sut de la linia careului.
Peste cateva faze, si Spartak Moscova a ramas fara un fotbalist pe teren. Maximiliano Caufriez s-a ales cu al doilea cartonas galben. Totusi, in minutul 90, acelasi Quncy Promes a mai inscris un gol, semnand astfel dubla.
In prelungiri, gruparea din Italia a reusit sa scurteze din diferenta prin Victor Osimhen, care a stabilit scorul final de 3 la 2 in favoarea lui Spartak Moscova. In aceeasi grupa, formatia Legia a invins-o surprinzator pe Leicester City, scor 1 la 0. Singurul gol al meciului a fost semnat de Mahir Emreli.
Acum, lidera grupei C din Liga Europei este formatia Legia, cu sase puncte in cont. Clubul din Polonia este urmat de Spartak Moscova, care are o victorie la activ. Locurile trei si patru sunt ocupate de Napoli si, respectiv, Leicester. Ambele echipe au cate un punct acumulat.

