Nationala de futsal a Moldovei a castigat un turneu amical desfasurat in Germania. In meciul decisiv pentru primul loc, tricolorii au remizat, scor 3 la 3, impotriva gazdelor.
Capitanul Sergiu Tacot a ridicat trofeul deasupra capului, ca apoi sa-l puna jos, iar toti jucatorii sa danseze in jurul acestuia. Nationala de futsal a Moldovei si-a adjudecat victoria in turneul amical, dupa ce a obtinut rezultatul de egalitate in duelul cu Germania. Gazda competitiei conducea cu 3 la 0 la inceputul actului secund, insa tricolorii au intors scorul in favoarea lor. Sergiu Tacot, Cristian Obada si Andrian Lascu si-au trecut numele pe lista marcatorilor.
Asadar, Moldova si-a asigurat prima pozitie in clasament, cu patru puncte acumulate in doua meciuri. In prima partida din cadrul turneului, disputata impotriva selectionatei din Suedia, echipa condusa de Vladimir Vusatii a invins cu 3 la 1. Tricolorii au profitat de un autogol si de reusitele lui Tacot si Obada.

