Nationala de futsal a Portugaliei a cucerit pentru prima data in istorie titlul de campioana mondiala. Lusitanii au invins in marea finala cu scorul de doi la unu, fosta detinatoare a trofeului, selectionata Argentinei.
Pe parchetul arenei de futsal din Lituania, scorul a fost deschis in minutul 15 de Pany Varela. Atacantul a fentat cativa adversari si a inscris cu un sut la coltul lung al portii. La mijlocul reprizei secunde, acelasi Varela a dublat avantajul echipei sale cu o lovitura din voleu.
Nationala Argentinei a reusit sa reduca din diferenta prin golul lui Claudino, dar a fost prea putin pentru a opri Portugalia sa castige partida.
Medaliile de bronz la Campionatul Mondial de Futsal din Lituania au fost cucerite de brazilieni. In finala mica, acestia au invins cu 4 la 2 nationala Kazahstanului.
Cel mai bun jucator al turneului a devenit capitanul portughezilor, Ricardinho. Nationala condusa de acesta si-a adjudecat primul titlu de campioana mondiala din cele 9 editii ale competitiei disputate pana in prezent. Cele mai multe, 5 la numar, apartin echipei nationale a Braziliei.

