Nationala de futsal din Moldova a suferit esec, in primul meci amical cu Romania. Tricolorii au cedat cu 1 la 4.
Romania a deblocat tabela de scor deja in al doilea minut. Felipe Oliveira si-a trecut numele pe lista marcatorilor. In scurt timp insa, Andrian Lascu a semnat golul egalizator. Moldoveanul a reusit o lovitura puternica de la distanta.
In continuare, selectionata din Romania a profitat din plin de greselile comise de jucatorii moldoveni. Paulo Ferreira a fost autorul unui gol, iar Istvan Hadnagy a bifat o dubla. Scorul final a fost de 4 la 1, in favoarea romanilor.
Moldova si Romania mai au de disputat un duel amical. Aceste meciuri de verificare reprezinta o etapa de pregatire pentru tricolori. Echipa condusa de Vladimir Vusatii se pregateste de partidele din cadrul calificarilor la Mondialul din 2024.

