O nouă victorie superbă pentru Sorana Cîrstea, care și-a egalat cea mai bună performanță la Roland Garros. Românca e in sferturi și la 36 de ani a înregistrat și un record în Era Open.
Sorana Cîrstea continuă parcursul excelent de la Roland Garros și și-a egalat cea mai bună performanță de la Paris. Românca, ajunsă la 36 de ani, a învins-o în optimile de finală pe chinezoaica Xiyu Wang, scor 6 la 3 și 7 la 6, și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem pentru prima dată după 17 ani.
Pentru Cîrstea, este doar a treia prezență din carieră în sferturile unui Grand Slam.
Performanța are și o valoare statistică aparte: potrivit celor de la WTA, între sfertul de finală jucat de Cîrstea la Roland Garros în 2009 și cel din 2026 s-au scurs 17 ani, cel mai mare interval din Era Open între primele două sferturi de finală ale aceleiași jucătoare într-un turneu de Mare Șlem. În plus, românca a ajuns în această fază după un traseu impresionant la Paris, unde a reușit anterior un dublu 6 la 0 în fața Solanei Sierra, devenind cea mai în vârstă jucătoare din Era Open care câștigă cu „double bagel” într-un tablou principal de Grand Slam. Chiar dacă a anunțar că e ultimul său an în circuitul WTA, Cîrstea traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei. Românca a intrat recent în premieră în top 20 mondial și a spus după victorie că joacă fără presiunea de altădată și că se bucură de fiecare punct.

