Naționala Moldovei a cucerit a doua medalie la campionatul european de lupte, competiție desfășurata la Tirana, în Albania. După argintul lui Vitalie Eriomenco, tot la stilul greco-roman s-a remarcat Corneliu Rusu, care s-a ales cu distincția de bronz.
Luptătorul de stil greco-roman, Corneliu Rusu a atins una dintre cele mai înalte performanțe ale carierei. Sportivul nostru a cucerit medalia de bronz, după ce l-a învins în finala mică a categoriei de 60 de kilograme, pe adversarul său Denis Florin Mihai. Luptătorul din România a început mai bine lupta și a condus cu 3 la 0, dar Corneliu Rusu a răsturnat scorul și a obținut 6 puncte consecutiv, după un procedeu frumos.
Chiar dacă pe final românul Denis Florin Mihai a revenit în luptă și a mai obținut alte 2 puncte, moldoveanul Corneliu Rusu s-a apărat bine și a menținut avantajul minim și a câștigat cu 6 la 5, cucerind medalia de bronz.
Și un alt luptător moldovean, Mihail Bradu a fost la un pas de podium, dar a pierdut finala mică contra georgianului Gela Bolkvadze. Chiar dacă meciul a fost foarte strâns, încheiat la egalitate, scor 1 la 1, georgianul a cucerit medalia de bronz datorită superiorității în luptă.
Între timp campionul mondial și dublul campion european de la Under 23, Vitalie Eriomenco, s-a întors acasă cu medalia de argint de la aceste europene printre seniori. El a fost întâmpinat la aeroport de prieteni, colegi și apropiați cu flori și aplauze.
Vitalie ERIOMENCO, VICECAMPION EUROPEAN: „Am mers pentru cea mai înaltă treaptă a podiumului, dar desigur sunt mulțumit de rezultatul obținut. Am luptat și am avut lupte destul de bune cu parteneri cu un bagaj de experiență mult mai mare, dar am înțeles că se poate. ”
Luptătorul de 22 de ani și-a adjudecat argintul în categoria de 63 de kilograme la turneul continental, reușind 3 victorii în drumul spre medalie. Vitalie Eriomenco a cedat în finală contra rusului Sergey Emelin, un fost campion mondial și european.
La europeanul de lupte de la Tirana, în concurs au intrat deja fetele, 5 la număr. Deocamdată Maria Leorda și Luciana Beda au fost eliminate, Mihaela Samoil se va lupta pentru medalia de bronz, iar Iulia Leorda și Nina Bodișteanu urmează să debuteze.

