Iar ploaia torențială a făcut imposibilă disputarea meciului dintre Levante și Athletic Bilbao. Partida din La Liga a fost suspendată chiar înainte de start, după ce terenul a fost inundat.
Cu puțin timp înainte de start, o ploaie extrem de puternică s-a abătut asupra Valenciei, iar gazonul de pe stadionul Ciutat de Valencia s-a umplut rapid cu apă.
Arbitrul și reprezentanții La Liga au verificat terenul și au decis că suprafața nu mai permite desfășurarea partidei în condiții de siguranță. Jucătorii celor două echipe apucaseră să iasă la încălzire, însă partida nu a mai început, deoarece inclusiv tunelul prin care trec fotbaliștii a fost inundat.
În provincia Valencia fusese emisă și o alertă portocalie pentru ploi abundente, iar cantități importante de apă au fost înregistrate în mai multe localități din zonă. Noua dată și ora de disputare nu au fost încă stabilite. La Liga urmează să anunțe programul după ce cele două cluburi vor ajunge la un acord.

