Povestea lui Mircea Lucescu: jucător la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 și antrenor de top în Europa timp de decenii - VIDEO

„Iubesc extraordinar de mult fotbalul. Totdeauna mi-a plăcut să dau totul.”

Născut pe 29 iulie 1945, imediat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Mircea Lucescu a crescut alături de ceilalți patru frați Stela, Moțu, Nelu și Gelu, în cartierul Apărătorii Patriei, din Capitală.

„Eram o familie extrem de săracă, eram după război cu foarte multe probleme. Eu cu tata la vârsta de patru ani am început să fac abecedarul atunci.”

Mult timp au locuit într-o baracă, apoi s-au mutat la un spital, unde părinţii săi munceau. Tatăl era brancardier, iar mama, femeie de serviciu.

Sărăcia l-a făcut să strângă din dinți, iar în 1961 s-a înscris la Școala Sportivă nr. 2. Acolo a luat startul călătoria sa în lumea fotbalului care a depășit șase decenii.
La 18 ani ajungea în curtea clubului Dinamo și avea să debuteze în Divizia A pe 21 mai 1964, într-un Dinamo - Rapid, 5-2.

Cutremurul din '77 avea să-i schimbe cariera. Apartamentul de pe strada Știrbei Vodă, în care locuia familia Lucescu, Mircea, soția sa Neli și fiul Răzvan a fost puternic avariat. Așa că au plecat la Hunedoara.

Corvinul, echipa orașului l-a legitimat imediat. Peste doi ani, a fost numit antrenor-jucător. La nici 34 de ani, Lucescu începea să clădească ceea ce lumea fotbalului avea să numească "Fenomenul Hunedoara".

Succesul de la Hunedoara l-a adus doi ani mai târziu pe banca naționalei României. Prima reprezentativă era decimată după ratarea calificării la Campionatul Mondial din Spania 1982.

„S-a terminat! România învinge Italia! Victorie mare!”

Doi ani mai târziu, Lucescu învingea la București, Italia, campioana mondială, într-o noapte de neuitat cu 80.000 de fani înghesuiți pe fostul stadion "23 August". A fost cea mai importantă victorie din cariera de antrenor.

El l-a titularizat pentru prima dată la echipa națională și, apoi, l-a făcut căpitan pe cel care avea să devină cel mai mare jucător din istoria României, Gheorghe Hagi.

„La un puști de 18, 19 ani, cât aveam și să-i zici că "Merg cu tine și cu toți ceilalți, după aia. Tu primul și toți ceilalți, voi construi totul cu tine.”

Calificarea la Campionatul European din '84 l-a impus în lumea bună a fotbalului european. A fost demis de la națională în 1986, după un 4-0 contra Austriei, una dintre marile nedreptăți ale carierei sale. "Ceaușescu era invidios pe succesul meu", le-a spus Lucescu jurnaliștilor de la Marca. A revenit la Dinamo, dar ca antrenor și a dus-o până în semifinalele Cupei Cupelor.

Apoi, a plecat în Italia, unde a stat pe banca echipelor Pisa, Brescia și Reggiana. Italienii vorbesc și azi despre Brescia Romena, echipa creată de "Il Luce" în jurul lui Hagi, Sabău, Răducioiu și Mateuț.

În 1997 s-a întors în România, la Rapid, ademenit de investițiile și ambițiile lui George Copos. A adus în Giulești, după ani de așteptare, campionatul și Cupa României.

Din anul 2000, a preluat echipa Galatasaray Istanbul, campioana Turciei, cu care, alături de Hagi în teren, a luat titlul și Supercupa Europei, contra echipei Real Madrid. A luat titlul și cu rivala din oraș Beșiktaș, pentru ca în 2004 să schimbe din nou țara și a mers în Ucraina, la Șahtior Donețk. I-a învățat pe ucraineni fotbal și a câștigat de opt ori campionatul și de cinci ori Cupa Ucrainei.

Pe fiul Răzvan, ajuns antrenor la Rapid l-a înfruntat în singurul meci în care tatăl și fiul au fost adversari. A câștigat Răzvan, o partidă care rămâne în istorie.

„I-am si spus: trebuie sa faci alt sport ca sa nu poti fi comparat cu mine da...”

„Imaginea lui pe teren, la sfarsitul jocului, cu capul plecat, ducandu-se catre tribune, eu bucurandu-ma si imbratisandu-ma cu toti ceilalti. Si intorcandu-ma si vanzandu-l, ei in momentul ala s-a produs un soc in mine si am inteles tot ceea ce s-a intamplat, am plecat de pe teren, m-am dus la vestiare si am inceput sa plang. 15 minute am plans in hohote, in hohote.”

Performanta istorica a venit în 2009, când alături de Șahtior a ridicat trofeul Cupei UEFA. A fost numit "Cetățean de Onoare" al orașului Donețk și decorat în țară cu Ordinul Național "Steaua României", în grad de Cavaler.

A avut o aventură și în Rusia, la Zenit Sankt Petersburg, apoi a fost pentru o scurtă perioadă selecționer al Turciei. S-a întors în Ucraina, de data aceasta la marea rivală a lui Șahtior, Dinamo Kiev. Și a câștigat și cu ea titlul de campioană a Ucrainei. A plecat în noiembrie 2023 de la echipă din cauza condițiilor dificile, în urma Războiului din Ucraina.

În august 2024, a revenit pe banca echipei naționale după 38 de ani, cu obiectivul de calificare la Campionatul Mondial.

„Am avut această revelație că sunt obligat într-un fel față fotbalul românesc și trebuie să dau ceva pentru tot ceea ce el mi-a dat mie.”

CARIERĂ
Ca jucător, Mircea Lucescu a adunat 362 de meciuri în Liga 1 și a marcat 78 de goluri. A obținut 7 titluri de campion și o cupă. Are 70 de selecții la națională, pentru care a fost și căpitan și a înscris de 9 ori. A jucat cu România la Cupa Mondială din Mexic 1970 și Euro 1972.

„Sunt satisfăcut de viața pe care am avut-o și de ceea ce am obținut de la viață. Am și dat, dar am și primit foarte mult.”

Din postura de antrenor, a câștigat 36 de trofee importante, capitol la care este depășit doar Sir Alex Ferguson și Pep Guardiola. Estea al cincilea antrenor din istoria Ligii Campionilor care a fost pe bancă la mai mult de 100 de meciuri în competiție.