Premieră în Anglia, după ce un fotbalist a fost suspendat deoarece a marcat cu mâna, iar arbitrul i-a validat golul. Norvegianului Aune Heggebo, de la West Bromwich Albion, a primit două etape de suspendare pentru că, potrivit Federației Engleze de Fotbal, l-a indus în eroare pe arbitrul partidei cu Norwich City.

Faza s-a produs în prima etapă din noul sezon de Championship, atunci când în minutul 75, Heggebo a trimis mingea în poartă după o centrare venită din flanc. Reluările au arătat însă că atacantul norvegian a atins mingea cu mâna stângă înainte ca aceasta să intre în poartă. 

Jucătorii lui Norwich au protestat imediat, însă arbitrul a lăsat golul valabil. West Bromwich a câștigat în cele din urmă cu 2 la 1, iar după partidă, antrenorul lui Norwich, și-a exprimat furia, considerând că faza golului a influențat decisiv rezultatul. 

Dar deși arbitrul nu a sancționat hențul în timpul partidei, Federația Engleză a analizat ulterior faza și Heggebo a fost acuzat de încălcarea, privind inducerea cu succes în eroare a unui oficial al meciului, iar norvegianul a primit două meciuri de suspendare. 

Este considerată prima sancțiune de acest tip în fotbalul englez, după modificarea regulamentului care permite pedepsirea retrospectivă a unui jucător pentru inducerea în eroare a oficialilor.