Premii record la primul Grand Slam al anului, Australian Open. Până și jucătorii eliminați în primul tur iau sume uriașe.
Jucătorii care participă luna aceasta la Australian Open vor concura pentru un fond de premiere record, după ce organizatorii au anunțat o creștere de 16 la sută a sumei totale, ajungând la 75 de milioane de dolari americani. Câștigătorii probelor de simplu masculin și feminin la primul Grand Slam al anului vor încasa fiecare câte 2,79 milioane de dolari.
Totodată vom avea parte și de o premieră, chiar și jucătorii care pierd în primul tur al preliminariilor vor încasa o sumă enormă de peste 27 de mii de dolari, iar cei care vor fi eliminați în primul tur de pe tabloul principal vor primi un cec de 100 de mii de dolari americani. Australian Open va începe la Melbourne Park pe 18 ianuarie, cu italianul Jannik Sinner și americanca Madison Keys în prim plan, cei doi încercând să își apere titlurile.
