Premii record la cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon. Organizatorii au anunțat o creștere de 20 la sută a premiilor față de anul trecut. Astfel, campionii turneului londonez vor primi fiecare peste 4 milioane de euro.
Organizatorii de la Wimbledon au anunțat pentru ediția din acest an un fond total de aproape 75 de milioane de euro, cu 20% mai mult decât anul trecut, fiind cea mai mare creștere anuală din istoria competiției. Campionii de la simplu, masculin și feminin, vor încasa peste 4 milioane de euro, iar premiul pentru primul tur a fost urcat la 92 de mii de euro. Anunțul a fost primit pozitiv de liderii circuitelor ATP și WTA, care au descris majorarea drept un pas important, însă tensiunile legate de împărțirea veniturilor nu au dispărut.
Jucătorii solicită de mai mult timp o cotă mai mare din veniturile generate de turneele de Mare Șlem, iar Wimbledon susține că își reinvestește cea mai mare parte a surplusului în tenisul britanic și internațional. Pe lângă banii suplimentari pentru jucători, All England Club a anunțat și alte noutăți pentru acest an. Premiile din calificări cresc cu 25%, iar turneul va folosi sistemul Video Review pe șase dintre cele mai importante terenuri.
Organizatorii vorbesc și despre investiții continue în facilități, inclusiv în zona de pregătire pentru jucători. Cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, turneul pe iarbă de la Wimbledon, se va disputa între 29 iunie și 12 iulie. Campionii de anul trecut sunt Jannik Sinner - la masculin și Iga Swiatek – la feminin.

